Consiliul de Administraţie al BVB a decis marţi ca listarea operatorului de piaţă pe propria platformă de tranzacţionare să se realizeze pe 8 iunie, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al bursei, Anca Dumitru. Bursa de Valori se va lista la Categoria a II-a, unde sunt tranzacţionate acţiunile emise de 47 de companii. Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a aprobat în 18 mai listarea BVB pe propria platformă. Listarea a fost decisă de acţionarii Bursei la 19 februarie
Consiliul de Administraţie al BVB a decis marţi ca listarea operatorului de piaţă pe propria platformă de tranzacţionare să se realizeze pe 8 iunie, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al bursei, Anca Dumitru.
Bursa de Valori se va lista la Categoria a II-a, unde sunt tranzacţionate acţiunile emise de 47 de companii.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a aprobat în 18 mai listarea BVB pe propria platformă. Listarea a fost decisă de acţionarii Bursei la 19 februarie, iar operaţiunea este intermediată de firma de brokeraj Intercapital Invest.
Bursa are un capital social de 76,74 milioane de lei, divizat în 7,67 milioane de acţiuni cu valoarea nominală de 10 lei. În prezent, BVB are 340 de acţionari, din care 255 persoane fizice, iar restul persoane juridice.
Cei mai mari acţionari ai BVB sunt proprietarul casei de brokeraj HTI Valori Mobiliare, Daniel Ţepeş (4,53%), care este şi membru în CA al bursei, şi omul de afaceri din Târgu Mureş Mircea Musgociu (4,34%).
SURSA: Mediafax