"Piaţa de frontieră este echivalentul junk, nerecomandat pentru investiţii. Există fonduri de investiţii cărora nu li se permite să investească într-o piaţă de frontieră. Fondurile destinate investiţiilor pe pieţele emergente sunt de 20-30 de ori mai mari faţă de cele disponibile pentru pieţele de frontieră, unde riscurile sunt mai mari", a explicat Anghel, la Forumul Investitorilor Individuali, potrivit Agerpres.
El a amintit că, la finele lunii septembrie, România a fost inclusă oficial în Watchlist, lista ţărilor care prezintă un potenţial substanţial de a trece la statutul de piaţă emergentă.
"Suntem astfel pe o listă scurtă, ceea ce semnifică faptul că piaţa noastră de capital are şanse să fie upgradată la statul de piaţă emergentă. Începem să transformăm o poveste frumoasă în realitate", a mai arătat Anghel.
Potrivit acestuia, odată upgradat, este foarte greu să fii degradat, singurul exemplu în acest sens fiind Grecia.
"Acest lucru, însă, nu se va întâmpla mâine-poimâine, ci în câţiva ani. Din punct de vedere calitativ, îndeplinim criteriile, însă nu îl îndeplinim pe cel cantitativ, care sperăm noi că va fi îndeplinit odată cu listarea Hidroelectrica. Credem în acest proiect, este un proiect de ţară. Decidenţii ne susţin şi sperăm din suflet să vedem listarea Hidroelectrica anul viitor, care va fi un element esenţial pentru upgradare", a continuat preşedintele CA al BVB.
La rândul său, Ludwik Sobolewschi, directorul general al BVB, prezent la acelaşi eveniment, a arătat că trecerea la statutul de piaţă emergentă ar putea avea loc în luna septembrie a anului viitor.
"Am putea avea şansa în septembrie anul viitor, dar trebui îndeplinite anumite condiţii cât mai repede, acest lucru depinde mai ales de listarea Hidroelectrica", subliniat Sobolewschi.
La începutul lunii octombrie, Victor Grigorescu, ministrul Energiei, declara că listarea Hidroelectrica ar putea avea loc în maximum şase luni şi poate fi una dintre cele mai profitabile listări pe care statul român le-a făcut vreodată.
"Este greu să stabileşti un termen limită pentru listare, pentru că, dincolo de elementul tehnic, mai trebuie analizată şi conjunctura de piaţă. Eu cred că această listare se va întâmpla probabil în interval de maximum şase luni, dar nu aş vrea să speculez, pentru că noi trebuie să alegem cel mai bun moment din piaţă", a afirmat Grigorescu. Întrebat care ar fi, din punctul său de vedere, pragul după care ar considera listarea Hidroelectrica un succes, Victor Grigorescu nu a dorit să avanseze nicio cifră. "Ar fi nepotrivit din partea mea să comentez orice legat de preţ, pentru că aceasta este o informaţie privilegiată şi, sigur, poate una dintre cele mai sensibile informaţii într-un proces de listare. Ce pot să spun, este că am convingerea că Hidroelectrica poate să fie una dintre cele mai profitabile listări pe care statul român le-a făcut vreodată. Este în regimul ăsta de preţ", a răspuns el.
La începutul lunii septembrie, Ovidiu Agliceru, preşedintele Directoratului producătorului de energie, declara că listarea la bursă a Hidroelectrica ar putea fi realizată la mijlocul anului viitor, după ce va fi stabilită situaţia celor 17 proiecte de investiţii demarate înainte de 1989 şi nefinalizate.
La finele lunii septembrie, România a fost inclusă oficial în Watchlist, lista ţărilor care prezintă un potenţial substanţial de a trece la statutul de piaţă emergentă, conform deciziei FTSE Russell.
"Piaţa de capital din România a fost inclusă pe lista ţărilor care prezintă un potenţial substanţial de a trece la statutul de piaţă emergentă într-un orizont de timp scurt sau mediu. Este efectul progresului imens depus pentru reformarea infrastructurii pieţei, conform obiectivelor stabilite în proiectul de eliminare a barierelor care împiedicau dezvoltarea pieţei de capital, precum şi în strategia de afaceri a BVB", precizau atunci reprezentanţii BVB, într-un comunicat de presă.
Potrivit BVB, promovarea în categoria superioară se va realiza urmare a îndeplinirii condiţiilor de lichiditate a pieţei în ansamblu, precum şi de prezenţa în piaţă a companiilor mari cu valori de tranzacţionare individuale semnificative.
"În prezent, pe lângă FTSE Russell, alte trei instituţii importante recunoscute internaţional, respectiv MCSI (SUA), S&P Dow Jones (SUA) şi STOXX (Elveţia), evaluează piaţa de capital din România. Criteriile care trebuie îndeplinite şi procesul de analiză sunt relativ similare şi se referă, în principal, la valoarea tranzacţiilor şi dimensiunea companiilor listate la bursă, precum şi accesul rapid al investitorilor la piaţa de capital şi modul în care aceştia pot cumpăra şi vinde acţiuni", preciza anunţul publicat pe pagina de Internet a Bursei de Valori Bucureşti, semnat de Ludwik Sobolewski, director general al instituţiei.