Chiar şi atunci când nu au în CV decât facultatea, angajaţii din sistemul bancar se bucură de cele mai mari salarii de pe piaţă. Generozitatea excesivă le-a creat angajatorilor o problemă: fidelitatea faţă de companie nu depăşeşte, adesea, şase luni.
De cum şi-a obţinut licenţa, proaspătul absolvent de Ştiinţe Economice poate fi sigur că îşi va găsi loc de muncă. Nu oriunde şi oricum, ci într-o instituţie financiară şi pe un salariu la care prietenii se vor uita cu invidie. Povestea nu este însă întotdeauna una de succes. Cel puţin, nu pentru toţi cei cu care va avea de acum încolo de-a face tânărul bancher. Orice client care ajunge la mâna băncii, fie pentru un împrumut, fie pentru o banală plată, va trebui să dea dovadă de răbdare în faţa stângăciilor sale.
Ne aflăm încă sub media europeană ca număr de bănci pe cap de locuitor, deci sistemul va cunoaşte în continuare un proces agresiv de expansiune – cel puţin trei ani, după cum arată şi specialiştii, şi experienţa altor state. Încă trei ani, deci, de concurenţă acerbă între instituţiile de profil pe terenul recrutării şi, în consecinţă, de angajări indiferente la nivelul de pregătire a candidaţilor. De aici, şi media salarială ridicată din branşă, de 900 de euro, aproape de trei ori mai mare decât salariul mediu pe economie, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Există însă şi voci care prevăd finalul acestei perioade roz. Una dintre ele îi aparţine lui Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Unicredit Ţiriac: „La un moment dat, când piaţa se va satura, când se va termina perioada aceasta agresivă de extindere, băncile vor începe să renunţe la angajaţii cu salarii foarte mari, în favoarea mai multor angajaţi cu lefuri mai mici. Aceasta deoarece, comparativ cu aceeaşi industrie din alte ţări, salariile sunt fie similare, fie chiar mai mari, ceea ce e aberant“.
Salariaţi infideli şi pretenţioşi
La începutul acestui an, numărul angajaţilor din bănci se ridica la 65.000. „Dacă ne orientăm după declaraţiile publice făcute de bănci cu privire la proiectele de expansiune, până la finalul lui 2007 ar trebui ca numărul unităţilor teritoriale bancare să crească cu încă aproximativ 150, ceea ce ar însemna un necesar de personal de 1.000-1.500 de nou angajaţi“, declară Gabriela Tudor, director coordonator în cadrul Institutului Bancar Român (IBR). Ea este contrazisă însă de Florin Luca, directorul de resurse umane al celui mai dezvoltat lanţ bancar din România, BRD, care afirmă că numai instituţia pe care o reprezintă are în vedere angajarea a circa 1.500 de persoane în acest an. În condiţiile unui necesar atât de mare, este firesc să te întrebi cum au de gând băncile să îşi atragă personalul în perioada următoare. „Prin politica noastră salarială, selectivă, existând diferenţieri importante în funcţie de performanţa şi competenţele fiecărui angajat“, spune Luca.
O altă soluţie vine din partea Alinei Bebia, manager recrutare la Raiffeisen Bank. Cu un efectiv de 5.000 de angajaţi, cea de-a treia bancă din ţară se luptă cu o fluctuaţie de personal de circa 15% pe an, motiv pentru care a renunţat treptat la recrutarea externă, în favoarea încurajării sistemului de promovare din interior. Prin urmare, spune ea, „procentajul poziţiilor ocupate prin intermediul recrutării interne a crescut semnificativ în anul 2006, comparativ cu perioadele anterioare, ajungând acum la aproape 40% din numărul total“.
De altfel, infidelitatea personalului este cea mai mare problemă a departamentelor de HR din bănci, după cum subliniază directorul coordonator al IBR: „Migrarea forţei de muncă a cunoscut un ritm cu totul fără precedent. Există persoane care reuşesc să schimbe locul de muncă la fiecare şase-opt luni“. Păstrând nota pesimistă, Dan Pascariu, preşedintele Ţiriac Unicredit, consideră că „pentru bănci, pentru a scăpa şi de lipsa de loialitate, şi de ignoranţa angajaţilor nu există altă soluţie decât să-şi dezvolte propriile academii, întrucât este domeniul în care trebuie pus cel mai mare accent pe training.“ Până acum, academii nu au, sub această titulatură, decât Procredit Bank şi Banca Transilvania.
O soluţie de ocolire a stresului angajărilor ar fi deschiderea unei francize. În România, există deja două bănci care se dezvoltă sub această formă, Volksbank şi ING Self Bank. Pe lângă diferenţele specifice – „nu facem operaţiuni în contul clientului, nu lucrăm cu bani cash“, după cum spune Manea Stelea, proprietarul unei astfel de francize, Volksbank Lizeanu – avantajul acestei alternative îl reprezintă numărul mic de angajaţi. „Avem doar patru salariaţi, motiv pentru care ne-am permis să nu luăm absolvenţi, ci oameni care aveau deja experienţă şi care nu au mai urmat cursuri de training“, spune el, precizând că, la nici un an de la deschiderea băncii, se apropie de amortizarea investiţiei.
BogaŢi În Europa, oropsiŢi peste Ocean
ANGAJATOR Romånia se află pe locul 3 în topul celor mai mari creşteri de personal din sistemul bancar în 2006, în Europa, după Irlanda şi Estonia.
DISCREPANŢE Dacă un bancher olandez cåştigă lunar 3.800 de euro, unul din Bulgaria trebuie să se resemneze cu o sumă de zece ori mai mică. Totuşi, dacă salariile diferă de la ţară la ţară, există şi un punct comun: în majoritatea statelor europene, angajaţii din bănci au cele mai mari salarii, comparativ cu restul industriilor. Excepţia o fac, pe bătrånul continent, doar Norvegia, Olanda şi Luxemburg. Nu acelaşi lucru este valabil peste Ocean. În Canada şi în unele state din SUA, de exemplu, se numără printre cele cel mai prost plătite cinci slujbe, conform datelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
Aproape de saturaţie
«La un moment dat, cånd se va termina perioada aceasta agresivă de extindere, băncile vor începe să renunţe la bancherii cu salarii foarte mari în favoarea mai multor angajaţi cu lefuri mai mici.»
Dan Pascariu, preşedintele CA al Unicredit Ţiriac Bank
