Băncile intră la Bursă

Băncile nu mai au nevoie de societăţi speciale de intermediere pentru a opera pe piaţa de capital. Primii doi jucători, ING Bank şi Bank Leumi, au pus deja în practică oportunitatea apărută la începutul anului. La uşa CNVM bat tot mai multe societăţi care vor să intre în activitatea de brokeraj, iar investitorii străini devin şi ei din ce în ce mai interesaţi de piaţa de capital. Pe o piaţă în creştere, brokerii sunt presaţi să vină, la rândul lor, cu o ofertă

Băncile nu mai au nevoie de societăţi speciale de intermediere pentru a opera pe piaţa de capital. Primii doi jucători, ING Bank şi Bank Leumi, au pus deja în practică oportunitatea apărută la începutul anului.

La uşa CNVM bat tot mai multe societăţi care vor să intre în activitatea de brokeraj, iar investitorii străini devin şi ei din ce în ce mai interesaţi de piaţa de capital. Pe o piaţă în creştere, brokerii sunt presaţi să vină, la rândul lor, cu o ofertă tot mai sofisticată. Nu toţi sunt însă pregătiţi. Puţini pot oferi clienţilor informaţii detaliate pe fiecare companie în parte, capacitatea redusă a departamentelor de cercetare fiind una din principalele probleme ale SSIF-urilor mici. De la 1 ianuarie, acestora au început să li se alăture pe piaţa de capital concurenţi pentru care astfel de neajunsuri sunt inexistente. Obţinând permisiunea de a juca direct la bursă, fără a mai înfiinţa societăţi speciale de intermediere, băncile îşi fac intrarea în forţă, cu uriaşe departamente de cercetare în spate.

ING Bank şi-a internalizat deja societatea de brokeraj. Oficialii instituţiei spun că astfel vor putea atrage şi investitori de pe alte pieţe, care vor avea acum un acces mai rapid la piaţa românească. Operarea directă pe piaţa de capital a fost preferată şi de Bank Leumi. Aceasta nu a trebuit să desfiinţeze, însă, o societate de brokeraj existentă anterior, fiind jucător nou pe piaţă, după preluarea Eurom Bank. Dacă noii-veniţi au motive să se bucure de oportunitatea deschisă de la 1 ianuarie, băncile cu societăţi de brokeraj acţionare la Bursa de Valori Bucureşti preferă să nu le desfiinţeze pentru a nu pierde dreptul de vot în adunările generale. Sofisticarea pieţei le forţează însă şi pe ele să ia măsuri, unificarea diviziei de investment banking cu cea de brokeraj fiind printre primele puse în practică.