Traian Băsescu îşi reia în primire fotoliul de preşedinte al României, după ce, la referendumul privitor la demiterea sa, a obţinut un scor de 74,35% dintre voturi în favoarea lui.
Rezultatele parţiale comunicate de Biroul Electoral Central luni, la ora 10:00, arată că preşedintele suspendat Traian Băsescu va reveni în funcţie după cele 30 de zile în care interimatul funcţiei a fost asigurat de preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu. Scorul obţinut de Băsescu după centralizarea a 99,5% din voturi arată că în sprijinul preşedintelui s-au pronunţat 74,35% dintre alegătorii prezenţi la urne, în timp ce 24,87% au susţinut demiterea acestuia, iar 0,78% din voturi au fost anulate.
Prezenţa la vot a fost de 44,19%.În cifre absolute, 2.011.273 de persoane au votat pentru demiterea lui Băsescu, în vreme ce 6.014.155 de votanţi, cu circa 900.000 mai mult decât la scrutinul prezidenţial din 2004, l-au susţinut pentru rămânerea în funcţie.
Potrivit exit-pollului efectuat de Insomar şi Metro Media Transilvania, circa 58% dintre susţinătorii PNL şi tot 58% dintre cei ai UDMR au votat pentru Băsescu. 34,5% dintre simpatizanţii PSD şi 43% dintre cei ai PRM s-au exprimat, de asemenea, în favoarea preşedintelui.