China a înfiinţat un fond de investiţii de zece miliarde de euro (11,15 miliarde de dolari) pentru a finanţa proiecte în Europa Centrală şi de Est (CEE), a anunţat duminică Industrial and Commercial Bank of China, cea mai mare bancă din statul asiatic, potrivit Reuters.
Anunţul a fost făcut la Riga, în Letonia, unde în perioada 5-6 noiembrie se desfăşoară a 5-a reuniune a şefilor de guverne din statele Europei Centrale şi de Est şi China, la care participă şi premierul Dacian Cioloş.
Fondul China-CEE va fi condus de Sino-CEE Financial Holdings Ltd, o companie înfiinţată anul acesta de Industrial and Commercial Bank of China (ICBC). De asemenea, China Life Insurance şi Fosun Group sunt implicate în gestionarea entităţii.
Fondul speră să obţină 50 de miliarde de euro pentru finanţarea proiectelor în domeniul infrastructurii, produse de înaltă tehnologie şi bunuri de consum. Deşi fondul se axează pe statele din CEE, ar putea fi extins şi spre restul Europei şi alte regiuni, dacă aceste lucru este important pentru cooperarea dintre China şi Europa Centrală şi de Est, se arată în comunicatul Industrial and Commercial Bank of China.
Europa Centrală şi de Est este parte a proiectului "Drumul mătăsii", prin care autorităţile de la Beijing speră să obţină acces la noi pieţe de export pentru companiile chineze. China vrea să creeze o rută comercială modernă, cunoscută sub numele de "Drumul Mătăsii", prezentată ca un proiect de strategie naţională.
Vor fi adoptate politici speciale menite să încurajeze creditorii chinezi să finanţeze proiectele de infrastructură din ţările aflate pe traseul care leagă Europa de China, iar companiile chineze vor investi în aceste state.
Va fi construită o reţea de autostrăzi, căi ferate, conducte de transport a gazelor naturale şi ţiţeiului, reţele de Internet, legături maritime între centrul, vestul şi sudul Asiei, până în Grecia, Rusia şi Oman, sporind legăturile Chinei cu Europa şi Africa. (Sursa: Agerpres)