Ca în filme cu procurori. Viitoarea șefă DNA a aflat din Capital de protocoalele care au dat foc României

Adina Florea, propusă de ministrul justiției pentru șefia DNA, spune că a aflat din presă despre protocolul dintre SRI și Parchetul General făcut public recent de Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă.

„Cum să am asemenea idee. Am citit și eu pe Capital, pe Realitatea. De unde să știu eu despre chestiunile astea? În parchetul ăsta nu sunt numai eu, iar eu am fost în concediu. Eu sunt în concediu de pe data de 13 august. Nu-l cunosc pe Darius Vâlcov sau pe cineva din imediata lui proximitate. Habar n-am. Singurele informații pe care le am despre omul ăsta sunt cele din media.”, a spus Adina Florea, la Antena 3. 

Astăzi, procurorul general, Augustin Lazăr, a anunțat că parchetul desfășoară o verificare la Curtea de Apel Constanța, acolo unde Florea este detașată ca procuror.