Ce fel de case de vacanta isi doresc romanii? Case relativ mari, de peste 100 mp, situate de regula intre 160 si 180 mp si in care rusticul se imbina cu functionalul occidental.
Casa din imagine este situata intr-o zona verde, la cateva zeci de kilometri de Capitala si nu este de vanzare. In acest moment, ea este insa oferta etalon pentru majoritatea cumparatorilor de case de vacanta „prefabricate”, considera reprezentantii firmei care a construit-o, societatea Case Lemn Bianca. Modelul corespunde din plin acestei cerinte: farmecul ei este dat de amestecul rusticului autohton (al sufrageriei din lambriuri care bucura ochiul si-ti amintesc ca esti aproape de natura) cu functionalul occidental, prezent in compartimentare (living la parter, trei dormitoare la etaj) si finisaje (ghips carton si instalatii sanitare ultramoderne).
O astfel de casa se construieste rapid, in maximum 60 de zile, si este relativ ieftina – costa intre 80 si 120 USD/mp la poarta fabricii Case Lemn Bianca. In acest pret sunt incluse: structura din lemn a casei, peretii tip sandvis, termoizolatia, bariera de vapori, pregatirea peretilor exteriori pentru tencuit sau placarea lor cu lambriuri, placarea peretilor interiori cu ghips carton sau lambriuri, dusumele, ferestre duble, usi si sarpanta. Pentru casa la cheie – cu proiect, transport, fundatie, materialul pentru acoperis, instalatiile electrice, sanitare si de incalzire – costurile urca pana la 240 -250 USD/mp. Iar in ceea ce priveste dimensiunile, paleta este bogata: constructorii primesc comenzi de la minicabane sau casute de gradina de 20 mp, pana la adevarate vile de 400 mp.
Constructii din lemn, cu pereti tip sandvis, la preturi comparabile cu acestea, sau din barne, cu 50-100 USD/mp mai scumpe realizeaza foarte multe firme, din Bucuresti sau din zonele Ciumani, Gheorghieni, Piatra Neamt sau Valea Prahovei. Printre acestea se numara Casa Rustica, Lemacom, Ecomed, Benta Constructii, VIS Construct, Case Lemn Sf. Gheorghe.
Avem casa, plecam cu ea in spate ca melcul? Nu, cautam un teren cat mai insorit si intr-o arie cat mai pitoreasca. Pe Valea Prahovei, de exemplu, in Sinaia, Busteni sau Predeal se pot cumpara parcele cu preturi ce pornesc de la 10-15 USD /mp, fara utilitati si fara acces direct, si ajung pana la 100 USD/mp, in zone de lux, precum Cioplea si Furnica, conform datelor agentiei Intermont Sinaia. In Poiana Brasov, un teren bun poate sa coste si 150 USD/mp.
Exista insa si alte zone montane de interes, cu preturi mai accesibile: la Cheia sau in apropiere de Rasnov, preturile sunt de 10-15 USD/mp. In jurul Sibiului urca usor spre 15-20 USD/mp. Si in Muntii Apuseni, in jurul orasului Deva sau la Geoagiu, Vata sau Brad, preturile sunt inca mici si peisajele superbe. Aici terenurile scad uneori si pana la 3-4 USD/mp.
La Snagov, acolo unde sunt sute de vile ale mai-marilor zilei, se gasesc de vanzare parcele mari, cu deschidere la lac, de 1.500-2.000 mp, cu preturi cuprinse intre 25 USD/mp si 70 USD/mp. Tot in Snagov, terenurile la sosea, de langa padure, se vand ceva mai ieftin, cu preturi intre 6 si 30 USD/mp, afirma Dan Alexandru, agent al firmei Romlider.
Daca v-ati hotarat unde vreti sa amplasati casa de vacanta si ati cumparat terenul, comandati-o si veti face Craciunul la gura semineului in propria casa de vacanta. Daca nu aveti inca banii, nu-i nimic, mai aveti timp sa bateti la pas toate zonele frumoase ale tarii si sa va hotarati apoi unde merita sa construiti casuta sau vila de vacanta.
Calificative:
Dotari *****
Casa este este din lemn – structura si pereti tip sandvis, cu izolatie de vata minerala, cu peretii exteriori tencuiti. In interior, la parter, peretii sunt placati cu lambriuri de rasinoase, tavanul are grinzi aparente, iar in dormitoarele de la etaj peretii sunt placati cu ghips carton. In baie si bucatarie se afla tot o suprafata interioara de ghips carton, hidrofuga. Instalatiile sanitare sunt dintre cele mai moderne de pe piata.
Timp de executie *****
Folosind aceasta tehnologie, firmele de profil construiesc si echipeaza o astfel de casa in 60 de zile. Beneficiarii trebuie sa cumpere doar terenul si sa aleaga modelul, iar apoi sa vina sa o mobileze.
Suprafata *****
Casa are in total 160 mp utili, circa 200 mp construiti. La parter se afla un livingroom si o bucatarie, cu ferestre mari si terasa, spre o gradina de flori. La etaj se gasesc trei dormitoare,
suficiente pentru o casa de vacanta.
Lumina naturala *****
Toate camerele au ferestre mari, bine pozitionate.
Raport pret-calitate *****
Pretul de 240-250 USD/mp la cheie este foarte bun. In pret, in afara de structura propriu-zisa a casei si
finisaje, sunt incluse proiectarea, fundatia, transportul, acoperisul, instalatia termica, echipamentele sanitare, instalatia electrica, parchetul, faianta si gresie in baie.
Finisaje si atmosfera ****
Este in primul rand o casa practica si comoda. Fatada si terasa de la etaj amintesc de cabanele montane, insa albul de la exterior si eleganta usilor si ferestrelor dau un aspect distins si modern. Lambriurile din sufragerie si scara interioara sunt placute prin rusticul frust pe care-l degaja, iar culoarea lor contrasteaza violent cu albastrul electric al dormitoarelor si bailor.
Calificativele, de la minimum * pana la maximum *****, sunt acordate de Capital