Ne-am obişnuit să-l auzim pe dl Boc, mai în fiecare zi, către prânzişor, parcă în loc de buletin meteo, cocoţat pe gard precum Garibaldi pe baricadă, dând proclamaţii către ţară, cu orgoliul harnic al găinii care dă de ştire în ogradă că a mai făcut un ou. Viu ori sterp, de curcă ori de nurcă, dar ou.

Dar n-o să ne dezobişnuim de stupoarea în care ne abandonează, de fiecare dată, la sfârşitul tiradelor de­spre reforma statului şi despre travaliul anticriză al Guvernului, până când n-o să acceptăm un adevăr mic şi simplu: principala problemă şi totodată marea ameninţare pe care o percepe premierul – dimpreună cu cabinetul său şi cu toate grupurile şi grupusculele de interese care-l susţin – este de natură socială, după cum miza este una cât se poate de politică.

Iar dacă motivaţiile dumnealor sunt strict noneconomice, la ce să ne mai dezamăgim că nu ne dă, după atâtea pretinse tentative, mult promisul pachet de politici anticriză pentru stimularea economiei!? Şi, la urma urmei, ce atâta zor?! De câţiva anişori încoace, de la faimosul bileţel roz din februarie 2007 mai precis, mediul de afaceri a izbutit să absoarbă seria de şocuri neortodoxe şi jocuri galante de palat, supravieţuind bine mersi, în ciuda crizei politice şi, mai nou, în ciuda crizei economice întreţinute politic. Costurile, victimele, timpul pierdut, toate astea sunt detalii.

Cum, necum, cândva, economia va ieşi din criză, şi fără sprijinul Guvernului şi indiferent de câte măsuri non şi antieconomice va mai inventa acesta. Dl Boc este preocupat de „soarta românilor“, ceea ce-i dă puterea să oprească, în doar 24 de ore, câteva greve generale, cu toate concesiile financiare aferente.

Pentru conformitate, trece pe la Parlament ca să declame cu patos veşnicul pacheţel anticriză, compus din măsuri inoportune şi incoerente, din paliative şi promisiuni mereu neonorate. Pe care Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare îl încodeiază sever: „Guvernul a anunţat în februarie 2009 un pachet de stimulare a economiei, în valoare de 13 miliarde de euro, pentru a combate efectele crizei. Ideea era de a aloca cea mai mare parte, de peste zece miliarde, pentru proiecte de infrastructură. Până acum, «stimulii» au fost mai mult imaginari decât reali; puţine proiecte au fost demarate, iar efectul asupra creşterii economice a fost neglijabil.“