Acordarea de beneficii financiare, preferată de jumătate dintre angajatori
Când e vorba de cadourile pe care le pregătesc companiile, salariaţii sunt egali, indiferent de performanţele de care au dat dovadă de-a lungul anului. „Angajaţii noştri vor beneficia de un bonus, în cuantumul unui salariu lunar, corelat cu perioada efectiv lucrată din anul curent“, spune purtătorul de cuvânt al Băncii Comerciale Române, Corneliu Cojocaru. În cazul angajaţilor-părinţi, la acest bonus se adaugă încă o sumă de 150 de lei pentru fiecare copil cu vârsta sub 18 ani.
Deşi nu există nici un studiu pe această temă, se estimează că peste jumătate dintre companiile din România sunt adeptele bonusului financiar, chiar dacă acesta nu este întotdeauna la fel de consistent ca în cazul BCR. Din acest punct de vedere, urmăm exemplul american. Astfel, un studiu realizat anul trecut de firma de resurse umane Hewitt Associates releva că aproape 40% din companiile din Statele Unite care oferă bonusuri de sărbători optează pentru varianta primelor în bani. Un procentaj asemănător preferă să le acorde angajaţilor bonuri pentru cadouri, iar circa un sfert le oferă produse alimentare. Lucrurile stau diferit în Marea Britanie, de exemplu, unde angajatorii sunt mult mai zgârciţi. Aici, doar 15% din companii le acordă angajaţilor bonusuri financiare de sărbători. Compensează, totuşi, prin alte beneficii. Astfel, anul acesta, aproape un sfert dintre companii le vor acorda angajaţilor o săptămână în plus de concediu. De asemenea, aproape o treime dintre ele au adoptat în ultimii ani metoda oferirii de cadouri, cele mai frecvente obiecte din coşul de Crăciun fiind cutiile de ciocolată şi sticlele de vin. De departe, însă, cel mai frecvent „beneficiu“ de care au parte angajaţii britanici este petrecerea de Crăciun, organizată de 75% din organizaţii, cu zece procente mai multe faţă de 2002.
Să ne destrăbălăm corect politic
Aşadar, dacă nu primesc nimic, angajaţii îşi trag spuza distrându-se pe banii companiei la petrecerile de Crăciun, o constantă atât în străinătate, cât şi în majoritatea companiilor autohtone. Totuşi, acestea nu sunt întotdeauna chiar un prilej de distracţie.
Un studiu publicat luna trecută de The Chartered Management Institute, realizat atât în rândul firmelor, cât şi al angajaţilor, arăta că peste jumătate dintre cei din urmă sunt de părere că atmosfera de la petrecerile de final de an este „falsă“, iar 13% cred că, de fapt, acest gen de festivităţi sunt mai degrabă o pierdere de timp. Mai mult, unul din cinci manageri le cataloghează drept adevărate „corvezi“.
Motivul pentru care, deşi se doresc vesele, chermezele sunt percepute ca anoste, este surprinzător. Astfel, 43% din respondenţii sondajului afirmă că ar fi mult mai încântaţi dacă petrecerea ar fi onorată şi de prezenţa managerilor. De asemenea, unul din trei angajaţi este nemulţumit de organizarea acestui tip de petreceri, văzută ca „prea corect politică“.
În România, organizarea unei petreceri de sfârşit de an a devenit o obişnuinţă, atât pentru firme, cât şi pentru angajaţi. Mai mult, există situaţii în care ea reprezintă un adevărat eveniment. Este cazul unor companii precum Orange sau Danone, care organizează în fiecare an petreceri tematice, la care, pentru a participa, angajaţii trebuie să se costumeze în funcţie de subiectul ales. „Pentru noi este foarte important ca, o dată pe an, să petrecem împreună, sărbătorind atât Crăciunul, cât şi încheierea unui an de business în care am muncit împreună“, spune Corina Irimie, directorul de HR al reprezentanţei locale a Microsoft. În ceea ce priveşte celelalte metode prin care sunt recompensaţi salariaţii, ea afirmă că „bonusul de sărbători, sau al 13-lea salariu, cum i se mai spune, are mai mult impact în alt tip de organizaţie“, apelând, astfel, la metoda acordării de daruri. Totuşi, „primele cuantificate în bani sunt mult mai apreciate de angajaţi“, spune Gabriel Gâtejoiu, key account manager în cadrul companiei de recrutare Professional. Din propria sa experienţă, „în ultimul an a crescut numărul companiilor care acordă bonusuri şi prime cu ocazia sărbătorilor, deoarece politicile de reţinere a personalului au început să capete o importanţă din ce în ce mai mare“.
În acest fel, fie că este privit ca un nou prilej de a organiza un teambuilding, fie ca o corvoadă financiară pentru companie, Crăciunul pare a-şi fi făcut loc, pas cu pas, în calendarul corporaţiilor autohtone.
Prima de 50 de milioane de dolari
RECORDURI Moş Crăciun i-a adus anul trecut directorului general al grupului bancar Morgan Stanley, John Mack, 40 de milioane de dolari. Suma a fost imediat catalogată drept cel mai mare bonus acordat vreodată unui top-manager de pe Wall Street. După ce banca, a doua de pe piaţa americană, a făcut anunţul, Goldman Sachs a plusat şi i-a acordat preşedintelui Lloyd C. Blankfein un cadou de 53,4 milioane de dolari.
DIFERENŢE În Statele Unite, bonusul de Sărbători reprezintă cinci procente din salariul anual al angajatului. Pe măsură ce urcăm în ierahia corporaţiei, acesta creşte, ajungând la zece procente- în cazul unui middle- manager, şi chiar la 20 de procente, când este vorba de CEO. Pentru acest an, se estimează că valoarea nominală a primei de Crăciun la nivelul SUA va fi de circa 450 de dolari.