Ce trebuie să facem în calitate de creditori pentru a executa o garanţie reală stabilită pe un bun al debitorului, având în vedere că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a creanţei.
Adina Cristiana Telescu – Bucureşti
Potrivit dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelelerarea reformei economice, în cazul în care debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, creditorul are dreptul de a-şi satisface creanţa cu bunul afectat garanţiei.
În acest scop, creditorul are dreptul să ia în posesie, în mod paşnic, bunul afectat garanţiei sau produsele rezultate din valorificarea acestuia, precum şi titlurile şi înscrisurile care constată dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului, fără a fi necesară vreo autorizaţie sau notificare prealabilă şi fără a plăti taxe sau vreun tarif.
Însă, pentru a putea lua în posesie bunul, contractul de garanţie trebuie să includă următoarea formulă, redactată cu caractere majuscule, având dimensiunea de cel puţin 12 puncte (0,5 cm):
„În caz de neexecutare, creditorul poate folosi mijloacele proprii pentru luarea în posesie a bunului afectat garanţiei“.
Potrivit art. 65, creditorul poate vinde (nu este obligat să îl vândă) orice bun afectat garanţiei, chiar în cazul în care se află în posesia debitorului. Într-o astfel de situaţie, cumpărătorul bunului are acelaşi drept de a intra în posesie ca şi creditorul garantat, în condiţiile prezentului titlu.
Conform dispoziţiilor art. 69 alin 1, părţile pot cădea de acord, prin contractul de garanţie, asupra modului de vânzare a bunurilor grevate, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei.
În lipsa unui asemenea acord, creditorul trebuie să vândă bunul afectat garanţiei într-o manieră comercială rezonabilă, care să asigure obţinerea celui mai bun preţ. Metoda, maniera, locul şi momentul vânzării trebuie să urmeze regulile comerciale adecvate, folosite de persoanele care vând bunuri similare în mod obişnuit pe piaţa respectivă.
Creditorul nu îşi poate adjudeca bunul afectat garanţiei în cadrul vânzării iniţiate de el fără ca, în prealabil, să fi dat posibilitatea terţilor de a participa la vânzare, în afara cazului în care părţile au convenit altfel. (art. 73)
În cazul în care rezultatele obţinute din valorificarea bunului ca urmare a executării sunt insuficiente pentru a acoperi în întregime plata obligaţiei garantate, debitorul rămâne obligat pentru diferenţa de plată. În acest caz, creditorul îşi va putea satisface diferenţa de creanţă ca simplu creditor chirografar.
Legea prevede şi faptul că în termen de 5 zile libere de la primirea notificării, debitorul, creditorul sau proprietarul bunului, dacă are un interes, poate face opoziţie la vânzarea bunului la instanţa competentă, potrivit Codului de procedură civilă.
Opoziţia trebuie soluţionată de către instanţa de judecată într-un termen de 3 zile. Hotărârea instanţei poate fi atacată de aseamenea cu recurs în termen de 3 zile libere de la comunicarea hotărârii. Recursul nu suspendă executarea acestei hotărâri.
Instanţa poate dispune încetarea executării pornite de creditor, dacă debitorul a plătit potrivit art. 66, precum şi restituirea bunului de către debitor. Dacă instanţa constată că vânzarea ar urma să se facă cu încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (2) şi (3), va stabili condiţiile şi regulile corespunzătoare şi va încuviinţa vânzarea (art. 75).
5 zile
de la primirea notificării din partea creditorului are la dispoziţie debitorul sau proprietarul bunului pentru a face opoziţie la vânzarea bunului, la instanţa competentă
