Pentru unii, cozile comuniste nu au murit. Câţiva oameni au retrăit experienţa încolonării în miez de noapte, pentru a prinde rând mai în faţă. La fel ca pe vremuri, ştiau că sosind mai târziu riscă să nu mai apuce nimic. Atâta doar că acum nu au aşteptat deschiderea magazinului de lapte, ci despăgubiri pentru proprietăţile confiscate de comunişti. Bani pe care au tot dreptul să îi primească, dar care ar putea „să nu ajungă la toată lumea“. Suvenirul realist al acelor vremuri – coada de noapte – le-a fost rezervat tocmai celor care oricum nu reuşiseră să uite comunismul. Oameni cărora nici la 18 ani de la revoluţie nu li s-a făcut dreptate. Cărora statul le cere să se mulţumească azi cu oricât le poate da înapoi, după ce ieri le-a luat tot. Oameni care s-au învăţat atât de bine cu umilinţa, încât şi în anul 2007 se încolonează cuminţi, noaptea, la poarta Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţii, cu pături, apă şi mâncare, pregătiţi pentru o nouă aşteptare. A doua zi începe înscrierea pentru acordarea despăgubirilor în numerar. După ani de aşteptare, statul se angajează să restituie cel mult 250.000 de lei fiecărui fost proprietar. Restul… mai târziu, când Fondul Proprietatea va fi listat la bursă.

Chiar şi aşa, cele 36 milioane de lei disponibile nu ajung nici pentru 150 de dosare. Luni dimineaţa, în prima zi de înscrieri, ultimul la rând avea deja numărul de ordine 110. Le vezi îngrijorarea pe faţă şi te aştepţi ca întârziaţii să strige din spate: „Să se dea şi mai puţin, să ajungă la toată lumea!“.

Îţi spui că oamenii au luat-o razna, că puţină răbdare i-ar scăpa de umilinţa înghiontelii din prima zi, dar realizezi că întreaga situaţie e simptomatică pentru lipsa de încredere în stat şi în soluţiile lui. Realizezi că tu însuţi ai considerat, cândva, acceptabilă despăgubirea eşalonată a foştilor proprietari, pentru raţiuni de stabilitate financiară a ţării, că reuşesc să te convingă uneori decizii de expropriere pentru lucrări de utilitate publică sau că vezi duşmani ai progresului în cei care refuză să îşi cedeze terenul pentru a face loc autostrăzii şi îţi dai seama că proprietatea a rămas, din multe puncte de vedere, tot un moft.