Lansate într-un moment deloc favorabil, cu câteva luni înainte de criza financiară internaţională, pensiile private facultative şi-au majorat activele, dar nu au reuşit să obţină randamente foarte bune.

Analiza randamentului mediu de pe piaţa pensiilor facultative (0,24% la 11 luni) arată un câştig chiar mai mic decât cel oferit de băncile comerciale la contul curent. O astfel de medie pentru întreaga piaţă este mult trasă în jos de evoluţia OTP Strateg. Performanţa negativă a acestuia (-24%) este explicată de Mircea Oancea, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), prin faptul că reprezentanţii fondului au „tras“ comisioanele de administrare chiar dacă piaţa era şi nefavorabilă, şi la început de drum. „Celelalte fonduri de pensii au preferat să nu tragă aceste comisioane, pentru a nu înregistra rezultate negative“, spune Oancea.

106-13946-11pensii22.jpgChiar şi fără OTP, randamentul mediu al fondurilor de pensii facultative (4,3%) este sub cel al unei dobânzi medii pe piaţa bancară în 2007/2008 (circa 6%). În afara condiţiilor nefavorabile de piaţă, analiştii spun că volumul activelor administrate, de numai 29,2 milioane lei (circa 8 milioane de euro), este foarte mic. „Şi totalul activelor de la pensiile private obligatorii, de 24 de milioane de euro, este foarte mic“, consideră Tudor Moldovan, director general Generali Asigurări. Pe de altă parte, directorul de investiţii de la Interamerican, Radu Crăciun, susţine că „în condiţiile date de piaţă, randamente de 7% sau chiar de 3%, cum au avut unele fonduri de pensii, sunt chiar neaşteptat de bune“. Trebuie văzută şi partea plină a paharului: scăderile de pe bursă au permis fondurilor achiziţionarea mai multor active cu preţ mai mic, dar a căror valoare va creşte în timp. De altfel, totalul activelor pensiilor facultative a înregistrat o creştere de 17,5%, mult superioară randamentelor pe unitatea de fond. Şi cum fondurile de pensii sunt de regulă investiţii pe termen lung (de minimum 10 ani), s-ar putea ca multe din rezultatele negative de acum să se transforme în profit.

Piaţa aşteaptă noi deduceri fiscale

106-13947-11pensii2222.jpgDeşi piaţa aşteaptă noi jucători (Generali, BRD Fond de Pensii, Asirom Concordia, AIG etc.), la ora bilanţului, actorii susţin că evoluţia pieţei este sub aşteptări, cu toate că potenţialul este foarte mare. „Pensiile facultative nu au reşit să strângă nici măcar 100.000 de participanţi. Poate îi vor strânge până la sfârşitul anului, dar este oricum foarte puţin“, spune Ioane Vreme, director general Generali Fond de Pensii. Totuşi, apariţia pensiilor private obligatorii a dat un impuls şi celor facultative, care s-ar putea concretiza mult mai fructuos în viitor. „Practic, după data de 17 ianuarie 2008 putem spune că vorbim de o relansare a facultativelor. Imediat ce a început subscrierea pentru Pilonul II, tot mai multe persoane au început să fie interesate şi de Pilonul III. Dacă în 2007 profilul investitorului în pensii facultative avea vârsta cuprinsă între 25 şi 52 de ani, din 2008 am avut tot mai mulţi clienţi cu vârsta cuprinsă între 45 şi 52 de ani“, spune Florina Vizinteanu, preşedinte BCR Asigurări Viaţă. De altfel, principalii jucători din piaţă aşteaptă şi un mic ajutor din partea statului: toţi speră că vor obţine o deductibilitate fiscală mai mare pentru pensiile facultative, fapt care le-ar face mult mai atractive pentru participanţi. Oancea a declarat deja că are de gând să ceară acest lucru Executivului.

106-13945-11_tudormoldovan_22_c.jpgTudor Moldovan, director general Generali Asigurări
«Piaţa este departe de aşteptări din punctul de vedere al participanţilor. În privinţa randamentelor, este prea devreme să le evaluăm şi, în plus, volumele operate sunt foarte mici.»

106-13944-11_florinavizinteanu_5215.jpgFlorina Vizinteanu, preşedinte BCR Asig. Viaţă
«Pe măsură ce piaţa va evolua, sistemul ar putea aplica modelul Cehiei, unde Pilonul III are şi o componentă de asigurare de viaţă, subvenţii şi o deductibilitate fiscală mai ridicată.»

PROFILUL INVESTITORULUI

45-52 de ani
Este vârsta persoanelor care au ales, în 2008, să îşi facă pensie facultativă, după ce au constatat că din cauza vârstei nu sunt eligibile pentru Pilonul II, al pensiilor obligatorii

Angajat sau liber-profesionist
De obicei, pentru angajaţi, compania este cea care a inclus în pachetul de beneficii salariale pensia facultativă

Casatorit, cu sau fara copii
Este profilul personal al celor care au ales contribuţia în sistemul privat. Explicaţia: familiştii conştientizează mai puternic nevoia suplimentării veniturilor la vârsta pensionării

Venit net lunar peste 175 euro
Persoanele care îşi plasează economiile la un fond de pensii facultative au, de regulă, venituri peste medie. 35 de lei (contribuţia minimă la unele fonduri de pensii) reprezintă pentru acestea o sumă de care se pot dispensa lunar

Detine si o asigurare de viata
Mulţi dintre clienţii fondurilor de pensii facultative au apelat şi în trecut la societăţile de asigurări pentru încheierea unei poliţe de viaţă