Cel mai mare târg de carte organizat în România, Bookfest, s-a încheiat. Editurile şi organizatorii vor transmite în aceste zile, probabil, cifre record de vânzări. Şi totuşi, spre deosebire de afacerile relativ bune ale unor edituri, situaţia scriitorilor români este destul de precară.
Aproape că nu există în România autori care trăiesc exclusiv din scris. Dar e posibil? „Depinde ce înţelegem prin scris, prin literatură. Doar poeziile sau paginile de proză? Evident, nu se poate trăi din aşa ceva“, spune criticul literar Ion Bogdan Lefter, conferenţiar la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi director editorial al revistei „Altitudini“. „Dacă, însă, privim meseria ca pe un ansamblu de forme de manifestare, inclusiv jurnalistice, de implicare în dezbaterile publice etc., atunci se poate“, continuă criticul. „De acolo, din presa de toate felurile, din invitaţiile şi angajamentele numeroase care-mi sunt propuse, da!, reuşesc să câştig binişor, cu sentimentul că sunt nu numai un liber profesionist, ci şi un profesionist liber.“
1.000 de lei pentru o carte
«Atunci când publică, în tiraje de 1.000-3.000 de exemplare, scriitorii bine cotaţi primesc în jur de 1.000 de lei, după ce au lucrat ani de zile la cartea respectivă. Pentru ca să încasezi sume mai substanţiale trebuie să vinzi zeci de mii de exemplare.»
Ion Bogdan Lefter, critic literar
Pentru a se întreţine, scriitorii români au cel puţin o slujbă, de regulă una din mediul universitar sau din cel jurnalistic. „În cazul în care există alte surse de venit, acestea sunt ziaristica, în primul rând, sau o nevastă bogată!“, spune prozatorul Ştefan Agopian, care împacă literatura cu articolele din „Academia Caţavencu“. „În ceea ce mă priveşte, nu este posibil să trăiesc numai din scris“, afirmă şi Florina Ilis, o tânără prozatoare din Cluj, care a făcut vâlvă cu romanul ei „Cruciada copiilor“. „Singura mea sursă de venit, de fapt cea sigură, de bază, este slujba pe care o am la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj-Napoca.“
Unii tineri autori şi-au asumat de dragul scrisului riscul unei condiţii materiale precare. Printre exemple se numără Filip Florian, al cărui roman de debut, „Degete mici“ va fi tradus în Statele Unite la prestigioasa editură Harcourt, sau ieşeanul Florin Lăzărescu, un tânăr prozator promovat de Editura Polirom. Până la contractul cu americanii, Florian a supravieţuit vreo doi ani, cu greu, locuind într-o cameră a casei din Sinaia a bunicii sale, împreună cu soţia şi copilul. Iar Lăzărescu se descurcă pur şi simplu scriind. „Nu e uşor, nu reuşeşti neapărat din prima, dar se poate“, spune el. „Oricum, ideea (împământenită) că a-ţi alege scrisul ca meserie echivalează cu a te condamna la sărăcie pe viaţă e total falsă. În prezent, eu câştig exclusiv din scris, ceva mai puţin din literatură, ceva mai mult din scenarii.“
Sigur e că din literatură nu te îmbogăţeşti. „Pentru marea majoritate a cărţilor lor, autorii români contemporani primesc nu puţin, ci nimic: praful de pe tobă!“, declară tranşant Ion Bogdan Lefter. „Din câte ştiu, atunci când publică, în tiraje de – să zicem – 1.000-3.000 de exemplare, scriitorii bine cotaţi primesc în jur de 1.000 de lei, după ce au lucrat ani de zile la cartea respectivă. Pentru ca să încasezi sume mai substanţiale trebuie să vinzi zeci de mii de exemplare.“
Traducerea în străinătate, şansa de îmbogăţire
Succesul de vânzări, oricât de rar, se poate reflecta, într-adevăr, în venituri ceva mai consistente. „La orice titlu publicat, autorul primeşte 10% din preţul de vânzare al fiecărui exemplar vândut“, spune Agopian. „Eu, dacă vând o carte care costă 20 de lei în 2.000 de exemplare, iau 4.000 de lei. În cazul cărţilor mele, vânzările medii sunt cam de 3.000 de exemplare, dar majoritatea scriitorilor români nu vând nici 1.000 – nu că aş fi eu mai grozav, dar asta e situaţia. Dar sunt scriitori care vând şi câte 40.000.“ Astfel de exemple nu sunt numeroase, dar există, continuă Agopian, amintind de cele 40.000 de exemplare vândute din „Ghidul nesimţitului“, al lui Radu Paraschivescu, sau de Mircea Cărtărescu şi „De ce iubim femeile“, carte vândută în circa 80.000 de exemplare.
Traducerile în străinătate pot aduce, în unele cazuri, destul de mulţi bani, cum este cazul lui Filip Florian, despre care agentul lui literar, Simona Kessler International Copyright Agency, a afirmat că are cu Harcourt un contract pe o sumă de cinci cifre, în dolari. Însă, de obicei, spune Ştefan Agopian, „din câte ştiu de la unii dintre prietenii mei, aceste sume nu sunt mai mari de 2.000 de euro“.
Pentru scriitori, momentul cel mai delicat e începutul. „La debut, acum şapte ani, n-am câştigat nici o para chioară, dar dacă azi am ajuns să pot trăi din scris, se întîmplă şi datorită acelui debut“, relatează Lăzărescu. Şi se poate şi mai rău; primele trei cărţi ale Florinei Ilis au apărut şi cu o contribuţie financiară a autoarei…
Totuşi, poţi face bani din literatură? Înainte de 1989, povesteşte Agopian, era posibil. „Cartea mea cel mai bine vândută, «Tobit», s-a vândut pe atunci în 60.000 de exemplare; dar nu am nici o nostalgie după comunism! Am câştigat 70.000 de lei. Şi ca un dobitoc – vă rog să notaţi cuvântul! – mi-am depus banii să îmi cumpăr o Dacie. Banii i-am retras în 1992, când am făcut o vacanţă de două săptămâni, împreună cu familia, la mare. Exact pentru atât au ajuns.“
