Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu peste 55.000 în primele cinci luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ajungând la 323.419, potrivit celor mai recente statistici publicate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI).
În luna mai, la nivel naţional, au fost înregistrate 60.770 tranzacţii imobiliare, cu 14.167 mai puţine faţă de luna precedentă şi cu 8.007 mai puţine comparativ cu luna mai 2012.
În perioada ianuarie – mai 2013, numărul operaţiunilor de cadastru şi carte funciară la nivel naţional a fost de peste 2.000.000, cu 237.975 mai mult faţă de intervalul similar al anului trecut.
În primele cinci luni ale acestui an cele mai multe operaţiuni de cadastru şi carte funciară au fost înregistrate în Bucureşti – 136.447, Timiş – 123.492, Cluj – 98.309, iar cele mai puţine în Covasna – 23.117, Olt – 22.706, Sălaj – 19.991. Singurul judeţ în care s-au înregistrat mai puţine operaţiuni de cadastru şi carte funciară comparativ cu primele cinci luni ale anului trecut este Mureş, cu o diferenţă de 20.320.
În primele cinci luni ale anului 2013 numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise a fost de 54.472, în scădere cu 696 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În luna mai, numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise la nivel naţional a fost de 10.656, cu 3.094 mai puţine faţă de luna precedentă şi cu 1.901 mai puţine comparativ cu luna mai a anului 2012.
Numărul de operaţiuni de primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, în primele cinci luni ale anului 2013, a ajuns la 177.543, cu 31.629 mai mult faţă de perioada similară a anului 2012. În luna mai au fost înregistrate 33.099 operaţiuni de primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, cu 8.443 mai puţine faţă de luna aprilie şi cu 5.319 mai puţine comparativ cu luna mai a anului precedent.