Guvernul se pregăteşte să adopte în şedinţa de astăzi un proiect de lege care va acorda un drept suplimentar acestei categorii de salariaţi.
Poliţiştii, cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti, precum şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor vor beneficia, după aprobarea proiectului legislativ, de concediu paternal. În acest sens, Guvernul va aduce o modificare legii concediului paternal.
La fel ca restul taţilor din România, şi această categorie de salariţi îşi va putea lua concediu plătit de 5 zile lucrătoare. Acest drept poate fi cumulat cu dreptul la învoire plătită, permisie sau zile de concediu, după caz, pentru naşterea unui copil, prevăzut de reglementările legale în vigoare aplicabile categoriei de personal din care fac parte.
Este important de precizat că salariile primite în acest concediu vor include toate sporurile cuvenite. Sindicatele se luptă de mai bine de doi ani să obţină acest drept şi pentru poliţişti, cadre militare şi lucrători de penitenciare.
Proiectul de lege poate fi consultat AICI.