În acest sens, Laura Codruța are de partea ei două personaje importante. Președintele Comisiei de Libertăți Civile (LIBE), Claude Moraes, și președinta Comisie de Control bugetar (CONT), creștin-democrata germană Ingeborg Grassle, au trimis președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, scrisorile oficiale prin care solicită ca ei doi să fie reprezentanții Parlamentului în negocierile cu Consiliul European.
Aceștia ar putea fi desemnați pe 7 martie.
Moraes spune că negocierile pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European se vor desfășura cât mai rapid, pentru că actualul Parlament intră în ultimele luni de mandat.
”Votul lor (al membrilor Consiliului UE-n.r.) este egal cu votul nostru. Noi suntem egali. Ei au votat, noi am votat și cu asta s-a terminat povestea. (…) În cele din urmă, la negocieri, atât Consiliul, cât și Parlamentul European vor fi parteneri egali în această negociere. Este adevărat că statele membre candidatul francez a fost foarte mult înaintre și la noi a fost foarte mică diferența dintre candidați, dar în negociere, o negociere matură, nu se va spune, nu se va uita nimeni la asta. Vom vedea care este cel mai bun candidat. Nu va fi simplu, există o diferență între cum s-a votat, dar asta este democrația, așa vrem să se întâmple voturile.”, a declarat la Antena 3 președintele Comisiei LIBE, Claude Moraes, întrebat dacă va conta faptul că în comisiile LIBE și CONT a fost un vot foarte strâns, iar în Consiliul UE a fost net în favoarea candidatului francez.
Moraes a susținut că trebuie să existe consens și negocieri.
”Așa funcționăm noi. Chiar dacă suntem blocați, trebuie să cedeze cineva, ca să ajungem la un consens. Nu există un stăpân care să spună – nu vă mai jucați, așa am decis, așa facem. Democrația nu e perfectă și nici această situație nu e perfectă. Membrii Consiliului sunt din stale membre, dar nu e partea aleasă a UE. Nu trebuie să subestimați ceea ce face parlamentul într-o negociere. Este o procedură nouă, nu e testată”, a mai spus Moraes, întrebat dacă nu există o putere mai mare de negociere din partea Consiliului UE.