Preşedintele SUA a anunţat înfiinţarea celei mai mari fundaţii din România, care îşi propune să sprijine proiectele din domeniul educaţiei. Primii beneficiari ar putea primi finanţare în a doua jumătate a acestui an.

Cu ocazia summit-ului NATO care a avut loc la Bucureşti la începutul lunii, George W. Bush a declarat că Romanian American Foundation, care va avea un patrimoniu de 150 de milioane de dolari, este un dar al poporului american pentru poporul român. Fundaţia va fi înfiinţată în lunile următoarele, după ce va obţine ultimele aprobări din partea autorităţilor SUA. După înmatriculare, va fi numit consiliul de administraţie, care va stabili tipurile de proiecte finanţate şi criteriile după care se vor alege beneficiarii. Înfiinţarea acestei organizaţii ar putea însemna un sprijin deosebit şi pentru românii care doresc să studieze în cele mai bune universităţi de peste Ocean.

„Fundaţia va începe să opereze în a doua jumătate a acestui an“, spune Horia Manda, vicepreşedinte al Romanian American Enterprise Fund (RAEF) şi viitor membru în consiliul de administraţie al Romanian American Foundation.

În primii ani, organizaţia îşi va concentra activitatea pe programe de educaţie şi antreprenoriat, care vor fi destinate în primul rând grupurilor sociale şi zonelor geografice cu acces limitat la resurse. În această etapă, vor fi dezvoltate şi finanţate programe de garantare a creditelor pentru studii, programe de burse, consiliere şi stagii de pregătire sau proiecte care vizează dezvoltarea sectorului privat prin proiecte de parteneriat cu instituţii din Statele Unite. Într-o etapă ulterioară, fundaţia se va implica şi în dezvoltarea comunitară şi sprijinirea sectorului nonprofit de servicii sociale, prin abordări antreprenoriale.

Banii promişi de preşedintele Bush sunt deja în România şi provin în totalitate din fondurile RAEF. „Romanian American Enterprise Fund va continua să existe încă cinci-şase ani, dar nu va mai face investiţii începând cu vara anului viitor. În schimb, în fiecare an va transfera o parte din fonduri către fundaţie“, spune Horia Manda. Toţi banii RAEF vor fi transferaţi pe parcursul celor cinci-şase ani în această nouă organizaţie.

Potenţialul fundaţiei: multiplu de 150 de milioane de dolari

„Patrimoniul RAEF se ridică la aproximativ 150 de milioane de dolari, dar asta pentru că sunt multe active pe care le evaluăm la cost. Noi credem că există o valoare suplimentară acolo, sunt investiţii care atunci când vor fi fructificate ar putea creşte această valoare la peste 200 de milioane de dolari“, consideră Horia Manda. O astfel de investiţie este participarea de 33% pe care RAEF o deţine în compania Policolor SA, pe care este probabil să o vândă la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor.

Reprezentanţii Romanian American Foundation se aşteaptă ca impactul organizaţiei în România să fie mult mai mare decât cel produs de cele 200 de milioane de dolari. „Noi dorim ca această fundaţie să aibă un rol catalizator pentru multe alte finanţări. Vom încerca să obţinem un efect de multiplicare prin coinvestirea cu alte fundaţii din SUA sau din România. Nu excludem nici cofinanţări împreună cu Guvernul României“, spune Horia Manda.

Efectul ar fi similar cu ceea ce s-a întâmplat la RAEF în ultimii 14 ani, de când instituţia este prezentă pe piaţa românească. Deşi suma iniţială disponibilă a fondului a fost de 55 de milioane de dolari, a participat la finanţări de proiecte în valoare de peste 800 de milioane de dolari prin atragerea de parteneri. Prin aceste investiţii, fondul a contribuit la dezvoltarea şi consolidarea unor sectoare vitale ale economiei româneşti, care în urmă cu câţiva ani erau în dificultate. „Un exemplu este Banca Agricolă. Noi nu am fi putut să o cumpărăm singuri, dar am adus pe Raiffeisen aici şi am reuşit să scoatem banca din faliment“, afirmă Horia Manda. Un efect similar ar putea fi obţinut şi în sistemul de educaţie, prin parteneriatele pe care fundaţia le va face în acest sector. „Intenţionăm să analizăm sustenabilitatea unui sistem de împrumuturi pentru studenţi. Este unul dintre lucrurile pe care ni le-am asumat. Este nevoie de un studiu şi suntem în legătură cu Banca Mondială şi cu Guvernul României pentru a analiza posibilitatea introducerii în România a unui sistem de împrumuturi pentru studenţi“, conchide Horia Manda.

98-12547-35_horiamanda_15_c.jpg«Vom încerca să obţinem un efect de multiplicare prin co-investirea cu alte fundaţii din SUA sau din România.»
Horia Manda, vicepreşedinte RAEF