Tinerii de peste Prut se simt încurajați de mesajul de pe șapcă primită cadou de președintele român de la Donald Trump și au protestat, purtând copii ale obiectului vestimentar, împotriva lui Igor Dodon.
„Make România great again” (n.r. – Să facem România măreață din nou). Este mesajul cu care au protestat mai mulți reprezentanți ai partidului Uniunea Salvați Basarabia (USP) înainte de începerea concertului din Piața Marii Adunări Naționale, organizat de președintele Igor Dodon.„Concertul este organizat pentru a distrage atenția de la ziua de 23 august, când întreaga Europă marchează 80 de ani de la semnarea odiosului Pact Ribbentrop-Molotov, prin care a fost ruptă Basarabia de la trupul României. 24 august este la fel o zi tragică, pentru românii basarabeni, ori în această zi, în 1944, a început cea dea doua ocupație rusească, rănile căreia nici astăzi nu s-au vindecat, iar consecințele căreia nici astăzi nu au fost înlăturate”, a scris pe Facebook președintele USB, Valeriu Munteanu.
„Am mers să-i dăm lui Igor Dodon, lui Serghei Șoigu și delegației ruse, câte o copie de pe chipiul pe care i l-a dăruit săptămâna aceasta Donald Trump lui Klaus Iohannis, pe care este inscripționat providențial „Make ROMANIA GREAT Again”. România poate fi Măreață doar dacă este Mare, împreună cu românii din Basarabia, iar cel mai puternic stăvilar în calea Unirii este Federația Rusă, care vrea să ne păstreze în zona sa de influență”, a adăugat acesta.
Totuși, mesajul protestatarilor se pare că nu a ajuns la destinatari. Și asta pentru că aceștia nu au fost lăsați să treacă de barierele din jurul scenei.