Actul normativ stabilește cadrul de participare, alături de instituțiile dedicate ale MIPE, a unor instituții financiar-bancare din România în procesele de verificare preliminară administrativă şi la faţa locului asupra cheltuielilor efectuate de beneficiarii de finanţare.

Executivul a transmis într-un comunicat de presă că aceste măsuri vor conduce la accelerarea verificării cererilor beneficiarilor şi plata la timp a sprijinului financiar către aceştia în condiţiile asigurării unui management financiar eficient al fondurilor angajate, dar şi la creşterea gradului de absorbţiei a asistenţei financiare nerambursabile pusă la dispoziţia mediului de afaceri prin schemele de ajutor de stat şi de minimis. Beneficiarii de finanţare vor avea mai uşor şi mai repede acces la fondurile angajate prin contractele de finanţare.

Ce reglementează ordonanța de urgență?

Așadar, ordonanța de urgență reglementează:

  • cerinţele minime de eligibilitate pentru instituţiile financiar-bancare participante;
  • prevederi aplicabile proiectelor finanţate prin Axa Prioritară IV – „Investiţii în activităţi productive” POC 2014 – 2020; rolul partenerului bancar, mecanism de implementare şi obligaţii ale beneficiarilor;
  • prevederi aplicabile proiectelor finanţate prin Măsura 1. Schemă de minimis şi schemă de ajutor de stat în contextul digitalizării IMM-urilor, Investiţia I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat Componenta C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare şi inovare, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (C9.I3.M1); rolul partenerului bancar, mecanism de implementare şi obligaţii ale beneficiarilor.

Astfel, prin această ordonanță de urgență, se va permite desfăşurarea unui flux financiar şi tehnic în procesul de autorizare şi derulare a fondurilor destinate beneficiarilor programelor de finanţare gestionate de MIPE.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va încheia, de asemenea, un acord de parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică ICI Bucureşti, pentru a primi asistenţă tehnică de specialitate în procesul de evaluare a soluţiilor de digitalizare cu un grad înalt de complexitate, implementate în cadrul proiectelor finanţate prin PNRR, pentru care MIPE are rolul de coordonator de reformă şi investiţii, în cadrul căruia vor fi stabilite drepturile şi obligaţiile celor două părţi, mai indică sursa citată.

Care sunt costurile?

Cât despre costuri, acestea sunt reprezentate de comisionul de administrare ce va fi plătit partenerilor bancari, la nivelul a 0,15% aplicat la valoarea ajutorului financiar nerambursabil solicitat de beneficiari prin cereri de prefinanţare, plată, rambursare sau transfer, la nivelul fiecărui contract de finanţare gestionat, pentru care vor fi prestate serviciile de fiecare partener bancar potrivit contractului subsecvent încheiat în baza acordului cadru.

Suma s-ar ridica la aproximativ 1,8 milioane de euro, pentru cele trei acţiuni pentru care este prevăzută aplicarea actului normativ propus, din care costul aferent comisioanelor de administrare pentru acţiunile 4.1.1 şi 4.1.1bis (aproximativ 1,1 milioane euro) va fi decontat din fonduri europene nerambursabile prin Programul operaţional Asistenţă Tehnică 2014-2020.

Costul aferent comisioanelor de administrare pentru implementarea proiectelor finanţate din PNRR se situează la aproximativ 746.000 de euro, și va fi suportat integral de la bugetul de stat.

Plata aferentă activităţilor prestate de ICI Bucureşti se va stabili în cadrul acordului de parteneriat încheiat cu MIPE.