”Am accelerat calendarul de livrare a celor opt trenuri pentru că Bucureşti constituie o prioritate pentru noi, linia de producţie din Beasain fiind mobilizată pentru acest proiect. Prin livrarea înainte de termen a primului tren din noua serie, dorim să oferim bucureştenilor o garanţie a angajamentului nostru de a contribui la un transport sigur, modern şi confortabil în Bucureşti”, spune Iñaki Barrenechea, CAF Area Manager, responsabil pentru România.
Primul tren CAF din seria comandată de Metrorex este în Bucureşti la puţin peste un an de la semnarea contractului, care stipulează un termen de 15 luni pentru procesul de proiectare, producţie, verificare şi recepţie finală.
Potrivit comunicatului, de îndată ce toate probele din fabrică vor fi încheiate cu succes, operatorul bucureştean va efectua o serie de teste dinamice şi verificări tehnice alături de specialiştii companiei CAF înainte de punerea efectivă în funcţiune a primei garnituri. Toate cele opt trenuri au fost deja inspectate la fabrica principală a companiei CAF din Spania, sub supravegherea oficialilor Metrorex, satisfăcând toate cerinţele tehnice.
CAF este o companie spaniolă, producătoare de vehicule şi echipament feroviar, cu o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de euro în 2014 şi un portofoliu de comenzi în execuţie de aproximativ 5,3 miliarde de euro.