Uitați de latte cu aromă de dovleac sau alte combinații! Există o nouă băutură la modă care a luat cu asalt rețelele sociale.
Pe TikTok a devenit viral modul în care utilizarorii fac o băutură acidulată, combinând lămâie și cafea, despre care susțin că ajută la slăbit.
Combinația dintre cafea și lămâie nu a fost cercetată
Hashtag-ul #LemonCoffee a ajuns foarte vizualizat pe platformele de socializare (videoclipurile care au strâns peste 16 milioane de vizualizări continuă să circule). Unele videoclipuri arată imagini cu utilizatori „înainte și după”, mai precis cu pretinse schimbări ale fizicului, înainte și după ce au băut cafea cu lămâie.
Dacă beneficiile pentru sănătate ale apei cu lămâie sunt studiate de ceva vreme, combinația dintre cafea și lămâie (cafea cu suc de lămâie), nu a fost cercetată pentru a se da un verdict clar, scrie Prevention.
Mofturile de pe social media pot duce la o alimentație dezordonată
În condițiile în care tot mai mulți utilizatori de TikTok laudă beneficiile pentru sănătate ale acestei combinații, poate fi tentant să încercați. Dar cât este de sigur și cât este de eficient? Experții în nutriție consultați de Prevention vin cu explicații.
Este important de remarcat că „urmărirea unor astfel de tendințe poate duce la un dezechilibru al regulilor alimentare. Aceste mofturi, pe care le vedem pe social media, pot duce la o alimentație dezordonată, în loc să se concentreze pe o schimbare durabilă a comportamentului”, spune medicul nutriționist Mascha Davis.
Apa cu lămâie nu ajută la pierderea în greutate
Din păcate, doar consumul lămâilor nu va duce niciodată la slăbit. Casey Kelley, fondatorul și directorul medical al Case Integrative Health, spune că adăugarea unor felii de lămâie în apă poate promova o hidratare adecvată, ca o băutură gustoasă, cu conținut scăzut de calorii. „Hidratarea este cheia pierderii în greutate și gestionării greutății”, spune dr. Kelley.
„Mulți dintre cei care nu pot bea o cantitate suficientă de apă cred că apa cu lămâie este mai plăcută la gust și îi ajută să rămână hidratați. Deși apa cu lămâie face parte dintr-o rutină sănătoasă, nu va duce la pierderea în greutate”, spune el. Dar citricele au alte beneficii, cum ar fi vitamina C. „O lămâie oferă 51% din aportul zilnic recomandat de vitamina C, un nutrient important pentru sănătatea imunitară”, spune Davis.
„În timp ce lămâile nu sunt un aliment magic care pot arde grăsimile, au un conținut scăzut de calorii. Asta le face o alegere excelentă pentru feluri de mâncare sau băuturi, pentru un plus de aromă, fără adaos de zaharuri, sare sau grăsimi”, adaugă Kelley.
Persoanele cu niveluri adecvate de vitamina C oxidează cu 30% mai multe grăsimi
Nivelul ridicat de antioxidanți din vitamina C din lămâi poate ajuta în cazul stresului oxidativ legat de exerciții fizice și inflamații, ceea ce poate preveni creșterea în greutate, spune Amy Lee. Un studiu recent a constatat că persoanele cu niveluri adecvate de vitamina C oxidează cu 30% mai multe grăsimi în timpul exercițiilor fizice, decât cele cu niveluri mai scăzute.
Sucul de citrice poate îmbunătăți și unele dintre funcțiile organismului. În plus, zeama de lămâie ajută la problemele digestive, deoarece gustul acru stimulează producția de bilă și de sucuri gastrice.
Cafeaua ajută la pierderea în greutate?
Cofeina este cunoscută că scade apetitul, dar nu înseamnă că ar trebui să înlocuiți mesele cu o ceașcă de cafea. Corpul uman are nevoie de hrană pentru combustibil, iar consumul unui număr mic de calorii poate încetini metabolismul, ceea ce va face mai dificilă pierderea în greutate.
„Săritul peste mese, alegând cafeaua, poate contribui la o senzație mai mare de foame și la supraalimentarea ulterioară”, adaugă Davis. „Aportul excesiv de cofeină duce, de asemenea, la deshidratare și la un somn prost”, susține el. ”Dacă vei combina ceașca de cafea de dimineață (cu sau fără lămâie) cu un mic dejun sănătos, cafeaua poate ajuta la pierderea în greutate”, susține Keri Gans, autoarea cărții The Small Change Diet.
De asemenea, cafeaua este diuretică. Asta înseamnă că va crește cantitatea de urină. Potrivit Clinicii Mayo, diureticele reduc acumularea de lichide în organism. Acest lucru poate duce la o pierdere temporară, sau pe termen scurt, în greutate, deoarece urinarea reduce greutatea apei.
Cafeaua are beneficii suplimentare pentru sănătate, inclusiv protecția împotriva diabetului de tip 2, risc scăzut de cancer, de insuficiență cardiacă și o reducere semnificativă a riscului de deces din cauza bolilor hepatice cronice.
Lămâia și cafeaua ajută la slăbit?
Din păcate, spun specialiștii, răspunsul este negativ. „E foarte puțin probabil ca această băutură să fie soluția magică pentru pierderea în greutate”, spune Davis.
Va oferi un impuls de vitamina C și puțină energie din cofeină, dar, în cele din urmă nu este o băutură magică pentru pierderea în greutate”, susține Davis.