Istoria Café Jubilee începe în anul 1998 în oraşul Victoria, capitala insulei Gozo, unde Alex Scicluna şi fraţii săi – Mario şi Antonio – deschid un prim restaurant, ca afacere de familie. În timp, Café Jubilee s-a conturat ca un concept café/bistro. După succesul primei unităţi, al doilea restaurant Café Jubilee este deschis în La Valetta, Malta, la începutul anului 2000. În locaţiile Café Jubilee, atmosfera este una m
Istoria Café Jubilee începe în anul 1998 în oraşul Victoria, capitala insulei Gozo, unde Alex Scicluna şi fraţii săi – Mario şi Antonio – deschid un prim restaurant, ca afacere de familie.
În timp, Café Jubilee s-a conturat ca un concept café/bistro. După succesul primei unităţi, al doilea restaurant Café Jubilee este deschis în La Valetta, Malta, la începutul anului 2000.
În locaţiile Café Jubilee, atmosfera este una mediteraneeană, tradusă atât prin ofertele culinare, cât si prin elementele de decor interior. După o perioadă de creştere şi consolidare, se deschide un al treilea restaurant în 2005, când se lansează şi proiectul de franciză. Café Jubilee are ca principal obiectiv extinderea în zona Europei de Est.
Indiferent de piaţa pe care este prezentă, unitatea francizată Café Jubilee îşi propune să păstreze în proporţie de 60% meniul mediteraneean cu care s-a lansat în Malta, urmând ca un procent de 20% să fie adaptat la specificul culinar local, iar restul (20%) să înglobeze experineţe culinare noi.
Café Jubilee urmăreşte identificarea unui partener masterfrancizat, la nivel naţional, care să administreze businessul la nivelul întregului teritoriu şi să conducă reţeaua de restaurante Café Jubilee.
Viitorul partener francizat trebuie să aibă experienţă managerială, bună cunoaştere a pieţei şi consumatorului, minimă experienţă în sectorul food.
Suprafaţa recomandată pentru o unitate este de apoximativ 110 mp, iar poziţionarea acesteia poate fi atât stradală, cât şi în cadrul centrelor comerciale din marile oraşe (cu o populaţie de peste 200.000 locuitori). Investiţia totală iniţială este de circa 150.000 euro, din care taxa de intrare în reţeaua de franciză este de 40.000 euro pe unitate deschisă, la care se adaugă costuri de start-up: amenajarea spaţiului, costul echipamentelor, stoc iniţial de marfă etc.
Contractul de franciză se încheie pe o durată de cinci ani şi prevede şi redevenţe, viitorul partener francizat plătind francizorului Café Jubilee o taxă de 2.000 euro pe lună. n