Teoretic, se poate asigura orice, de la piciorul unui fotbalist care participa la o competitie sau sanii unui manechin deveniti peste noapte aproape perfecti cu ajutorul chirurgiei estetice, pana la cele mai neobisnuite obiecte. In statele dezvoltate exista chiar o moda in acest sens.
Vedetele sportive sau artistice, persoanele publice sau marii oameni de afaceri isi asigura pentru sume fabuloase diferite parti ale corpului, masini de serie redusa, animale de companie etc. Celebrul fotbalist Maradona, de pilda, si-a asigurat piciorul stang pentru riscul de accident pe perioada unui campionat mondial desfasurat cu ani in urma pentru suma de 2 milioane de dolari. Daca s-ar fi accidentat doar la piciorul drept si n-ar mai fi putut juca, n-ar fi primit nici un ban.
Fosta jucatoare de tenis Steffi Graff a incheiat o polita de asigurare pentru cazul in care s-ar fi accidentat pe teren doar in turneele de grand slem. Suma asigurata a fost de 1,5 milioane DM, iar prima lunara platita de celebra jucatoare societatii de asigurari care a incheiat polita a fost de 5.000DM.
In Romania, capriciile vedetelor in materie de asigurari incheiate nu sunt la nivelul celor occidentale, in special din cauza diferentei de venituri. Nu este insa acesta unicul motiv. In lipsa unei cereri relevante, companiile de asigurari nici nu detin polite specializate, activitatea acestora limitandu-se la comercializarea tipurilor clasice de asigurari. Nu exista, de exemplu, o societate specializata pe asigurari pentru sportivi, desi in Italia de pilda sunt cel putin 20.
Diferitele loturi nationale sau olimpice, ca si echipele de fotbal din prima divizie, obligate de Liga profesionista sa se asigure, incheie asigurari pe bani putini in cadrul unor polite de accidente adaptate ad-hoc pentru sportivi, de diferite firme. Interamerican si Omniasig Asigurari Agricole ies totusi din acest tipar.
Prima asigura loturile echipelor Dinamo, Rapid, Steaua si FC National, principalele candidate la titlu si in acelasi timp cele mai solide echipe din punct de vedere financiar. Cea de a doua detine polite specializate pentru diverse categorii de animale de companie sau exemplare de o valoare deosebita.
Fotbalistii isi asigura masinile de lux
Cateva exemple sunt, credem, semnificative. Veniti in Romania sa filmeze un episod din celebrul serial „Nemuritorul” (avandu-i in distributie pe Adrian Paul si Christofor Lambert), producatorii filmului s-au lovit de problema gasirii a doi cai de dimensiuni deosebite, adecvati actiunii serialului. Solutii s-au gasit. Cel mai mare dintre acestia, Orlich, avand o inaltime de 2,20 m, apartine omului de afaceri Florin Sovejanu si a fost asigurat pentru cinci zile de filmari contra sumei de 15.000 de dolari la Omniasig Asigurari Agricole.
Al doilea, Gaus, apartine lui Dan Filimon, proprietarul fiind de acord sa imprumute animalul pentru filmari cu conditia asigurarii acestuia, pentru 10.000 de dolari in aceeasi perioada si la aceeasi companie de asigurari. Cei doi cai nu sunt de altfel singurele exemple. Giusepe Rossi, administratorul si unul dintre actionarii Radio Contact, este proprietarul lui Iatac 7, un superb pursange, animalul fiind asigurat pentru suma de 7.000 de dolari.
De cealalta parte, la Interamerican, o data cu asigurarea de accidente facuta de cluburi, fotbalisti cunoscuti si-au asigurat automobilele de lux. Astfel, dinamovistul Vali Nastase, detinatorul unui VW Passat ultimul tip, si-a asigurat automobilul pentru 30.000 de dolari (contract CASCO), in timp ce rapidistul Iftodi a facut acelasi lucru pentru Mercedesul sau, suma asigurata fiind de 25.000 de dolari.
Un caz interesant este cel al fostului jucator de tenis Florin Segarceanu. Detinatorul unei vile superbe, Segarceanu si-a asigurat-o la Interamerican pentru 150.000 de dolari. Specialistii companiei cred insa ca suma asigurata reprezinta doar valoarea unui etaj din vila, aceasta valorand de cateva ori mai mult. Recenta achizitie a fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, un Jaguar ultimul tip in valoare de peste 100.000 de dolari, este asigurata la Omniasig asigurari agricole. Cat plateste lunar ex-stelistul prima de asigurare nu am putut afla.
Tinand insa cont de faptul ca, in general, cotele de prima anuale practicate de companiile romanesti se situeaza in jurul a 6-7% din suma asigurata, un calcul nu este greu de facut.
Caii din „Nemuritorul” au fost asigurati la filmari
30 iulie 2000, 12:00
Ultima modificare în 30 iulie 2000, 15:00
Teoretic, se poate asigura orice, de la piciorul unui fotbalist care participa la o competitie sau sanii unui manechin deveniti peste noapte aproape perfecti cu ajutorul chirurgiei estetice, pana la cele mai neobisnuite obiecte. In statele dezvoltate exista chiar o moda in acest sens. Vedetele sportive sau artistice, persoanele publice sau marii oameni de afaceri isi asigura pentru sume fabuloase diferite parti ale corpului, masini de serie redusa, animale de companie etc. Celebrul fotbalist Mar
Etichete: arhiva,
asigura,
dolari
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook