Câinii care nu sunt adoptați la 14 zile după ce au ajuns în adăposturi nu vor mai fi eutanasiați

Sursa: Dreamstime

Vești bune pentru iubitorii de animale. A apărut un nou proiect de lege care prevede că toți câinii care nu au stăpân și nu sunt adoptați la 14 zile după ce au ajuns la un adăpost să nu mai fie eutanasiați.

Cea mai bună veste pentru iubitorii de animale. A fost depus un proiect de lege la Senat care elimină posibilitatea eutanasierii pentru câinii fără stăpân care petrec mai mult de 14 zile în adăposturi.

Proiectul de lege a fost inițiat de deputaţii USR Adrian Giurgiu şi Beniamin Todosiu și vine în condițiile în care situaţia câinilor fără adăpost din România s-a agravat considerabil în ultimii ani.

Menționăm faptul că ultima modificare majoră la ordonanța OUG 155/2001, care prevede gestionarea câinilor fără stăpân, a avut loc acum în urmă cu aproape 10 ani, iar autorii proiectului susțin că este nevoie de o legislație mult mai bună pentru a proteja animalele.

Conform unui comunicat de presă transmis de USR, în momentul de față, în adăposturile de animale este folosită o metodă de eutansiere a câinilor maidanezi extrem de agresivă care este una ineficientă, având în vedere numărul din ce în ce mai mare al câinilor care se tot înmulțesc.

Câinii care nu au fost adoptați ar putea scăpa de eutanasiere

Datele prezentate de USR arată că un simplu mascul și o femelă care nu au fost sterilizați pot avea într-un singur an 16 urmași, iar în alți șase peste 60.000, cei mai mulți dintre ei ajungând să moară în condiții dificile.

„În prezent, în adăposturile pentru animale din România, este folosită o metodă de eutanasiere agresivă a câinilor maidanezi. Metoda este însă ineficientă din punct de vedere statistic, neputând ţine pasul cu numărul din ce în ce mai mare al câinilor nesterilizaţi, care se înmulţesc incontrolabil.

De exemplu, un mascul şi o femelă nesterilizaţi, conform datelor, pot avea într-un an 16 urmaşi, iar în şase ani aceştia pot avea peste 60.000. Mulţi câini ajung să moară în condiţii greu de imaginat”, se menționează în comunicat.

USR susține că cea mai bună soluție o reprezintă sterilizarea și microciparea câinilor, în momentul în care aceștia ajung în adăpost.

Sterilizarea și vaccinarea câinilor este esențială

„Vaccinarea, sterilizarea şi microciparea câinilor trebuie să fie făcute imediat ce aceştia ajung în centrele de adăpost. Pentru a reduce numărul de câini de pe străzi şi din adăposturi, cea mai bună soluţie este sterilizarea lor. Investiţiile în sterilizare pot fi aplicate uşor”, arată sursa citată.

În ceea ce privește fondurile pentru sterilizare, acestea pot fi obținute de stat prin aplicarea reală a OUG 155/2001 şi a sancţionării celor care nu o respectă.

În același timp, în proiect se menționează că promovarea adopției trebuie să fie făcută intens pe internet, dar și în târguri și la evenimente.

„Promovarea adopţiei câinilor aflaţi în adăposturi să fie făcută intensiv pe toate canalele disponibile: la sediul şi pe paginile de internet ale adăposturilor, dar şi pe reţelele de socializare şi în cadrul târgurilor de adopţii şi evenimentelor de profil”, arată sursa citată. Menționăm faptul că proiectul este înregistrat la Senat, primă Cameră sesizată, decizională fiind Camera Deputaţilor.