Evenimentul reunește primari, reprezentanți ai administrațiilor locale și specialiști din diverse domenii pentru a discuta și a găsi soluții la problemele cu care se confruntă comunitățile locale din România. La ediția din acest an s-au înregistrat peste 400 de participanți din întreaga țară, peste 300 de primari din municipii, orașe și comune, zeci de companii partenere și furnizori de soluții, membri ai ecosistemului Smart City România, dar și reprezentanți guvernamentali, ministere și ambasade.
Oportunități pentru România
„Încercăm să aducem în același loc tehnologia și resursele de finanțare pentru a identifica problemele, iar mai apoi soluțiile pentru comunitățile din România. Țara noastră are, în 2025, un număr de 425 de apeluri deschise pe diferite domenii de activitate cu aproape 13 miliarde de euro care pot intra în proiecte reale în comunități. Vorbim despre concepte precum Smart City, Smart Village, despre digitalizare, mediu, apă, energie, transport și foarte multe proiecte ce au legătură cu sustenabilitatea”, a declarat pentru Capital Eduard Dumitrașcu, președintele Asociației Române pentru Smart City.
El spune că autoritățile locale se arată deschise la aceste proiecte. Specifică faptul că peste 300 de primari, numeroși președinți de consilii județene, viceprimari, mulți oameni din administrația locală sau centrală lucrează cu bani europeni și cu noile tehnologii. Vor să dezvolte comunitățile din care fac parte.
„În cele 2.862 de comune, unde se dorește implementarea conceptului de Smart Village, trăiesc peste 10 milioane de români”, mai spune președintele ARSC.
Călătoria Smart City
În concepția lui Eduard Dumitrașcu, conceptul de Smart City reprezintă o adevărată călătorie: „Știm când începem, dar nu vom termina niciodată. Pentru că evoluția este continuă, trebuie să ținem pasul cu problemele comunităților noastre. Iar asta necesită o actualizare constantă a tehnologiei. Numărate bob cu bob, la momentul de față, în România, sunt peste 1.300 de proiecte și inițiative de acest fel, de Smart City și Smart Village”.
În acest fel, țara noastră, în ciuda unei concepții generale, poate reprezenta un exemplu la acest capitol. Președintele ARSC spune că „România poate ține fruntea sus alături de alte state dezvoltate. Să nu uităm că Turda, din Cluj, a fost primul oraș din România cu transport public 100% electric încă de acum patru ani. La Suceava avem prima regiune metropolitană cu transport 100% electric de acum un an”.
Presiunea
Eduard Dumitrașcu a vorbit și despre presiunea civică. A menționat că oamenii din comunități vor măsuri multe, rapide și eficiente. Însă, el vede această presiune ca pe ceva pozitiv 100%. „Este foarte bine că oamenii se îndreaptă către administrațiile locale și le cer să facă ceva, să miște lucrurile. Implicarea civică este foarte importantă.
Congresul Primarilor și Administrației Locale din România este un eveniment esențial ce oferă o platformă pentru dialog, colaborare și schimb de idei între factorii cheie implicați în dezvoltarea comunităților locale.