Elevii şi studenţii din Republica Moldova care studiază în România, cu vârsta de peste 18 ani, ar putea beneficia de o călătorie gratuită pe calea ferată, dus - întors, către şi dinspre localităţile cu secţii de votare, cu tren regio şi interregio, clasa a II - a, în perioada 29 - 30 octombrie 2016, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor.
Eliberarea biletului de călătorie se va face la casele de bilete ale staţiilor şi agenţiilor de voiaj pe baza actului de identitate care să ateste calitatea de cetăţean a Republicii Moldova şi a carnetului de elev/student vizat pentru anul şcolar/universitar în curs, obligatorie fiind procurarea atât a biletului pentru dus cât şi pentru întors. Călătoria de întoarcere se va efectua în ziua de 30 octombrie 2016.
Proiectul subliniază că persoanele care, prin fraudă, vor călători suplimentar faţă de călătoria gratuită acordată vor suporta consecinţele legii. “Operatorii de transport feroviar care asigură transportul categoriei de persoane prevăzută la art. 1 vor prezenta la Ministerul Transporturilor – Direcţia Economică o situaţie a călătorilor care au beneficiat de această gratuitate în baza prezentei hotărâri de guvern. Situaţia va cuprinde numele şi prenumele beneficiarului, CNP-ul, seria şi numărul actului de identitate, călători expediaţi, călători km şi valoarea totală a călătoriei, fiind înaintată până la data de 25 noiembrie 2016”, se menţionează în proiectul de HG.
De asemenea, operatorii de transport feroviar care asigură transportul elevilor şi studenţilor moldoveni vor recupera contravaloarea biletelor de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor până la sfârşitul anului 2016. (Agerpres)