Valorile depăşesc atât previziunile, cât şi datele furnizate până acum, la solicitarea presei, de către ASF.
„De la lansarea sistemului de pensii private şi până azi, toate aceste plăţi au însumat peste 322 milioane de lei şi au fost efectuate pentru peste 48.000 cazuri de plată (participanţi decedaţi sau ieşiţi la pensie de invaliditate / obişnuită. Plăţile se fac, deocamdată fie ca sumă unică, fie sub formă de tranşe lunare egale pe o perioadă de cel mult 5 ani (conform normelor ASF)”, transmit cei de la Asociaţia pentru Pensii Administrate Privat din România(APAPR).
De menţionat că datele includ atât pensiile obligatorii , pilon II, unde contribuie peste 7 milioane de oameni cât şi pe cele facultative, pilon III, unde este vorba de doar câteva sute de mii de oameni care cotizează voluntar.
Important este şi că, momentan, nu există o lege care să reglementeze ffelul în care va fi plătită pensia privată celor care ies la pensie la termen.