Conform unui comunicat al instituţiei, avizul a fost anunţat de comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, cu prilejul unei întâlniri cu ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare.Cele două proiecte vizează reabilitarea tronsonului de cale ferată Frontieră-Curtici-km 614 şi tronsonul ferată Simeria-Coşlariu.
“Decizia CE de a aproba finanţarea pentru proiecte de modernizare a căii ferate de pe Coridorul 4 în valoare de 940 milioane de euro va avea un impact major pentru relansarea economiei româneşti, în general, şi pentru revitalizarea sectorului feroviar, în particular”, a declarat, în comunicat, Alexandru Nazare.
Potrivit lui, prin reabilitarea acestor tronsoane viteza de deplasare pe calea ferată se va dubla pentru a măsura impactul extraordinar al acestor investiţii. “Suntem în linie dreaptă pentru îndeplinirea obiectivului ambiţios din acest an în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene pentru infrastructură, iar astfel de decizii confirmă direcţia bună în care s-a înscris Ministerul Transporturilor în acest domeniu”, a adăugat ministrul.
Cele două proiecte nu sunt sigurele în ceea ce priveşte fondurile europene pentru reabilitarea căii ferate. Nazare crede că, până la sfârşitul primului semestru din 2012, există posibilitatea ca oficialii de la Bruxelles să dea undă verde şi pentru tronsonul Coşlariu-Sighişoara, proiect în valoare de peste 900 milioane de euro, ceea ce va însemna că în acest an România va avea în execuţie proiecte pentru modernizarea căii ferate de aproape două miliarde de euro din fonduri europene.
Cine va realiza lucrările la cele două tronsoane
Reabilitarea tronsonului de cale ferată Frontieră-Curtici-Arad Km 614 presupune modernizarea a 41,1 kilometri (linie dublă) de cale ferată pentru circulaţia trenurilor la viteze de până la 160 km/h. Proiectul prevede modernizarea staţiilor de pe acest tronson, instalaţii de centralizare electronică noi în staţiile Curtici, Şofronea şi Glogovăţ, implementarea sistemului ERTMS/ETCS nivel 2 + GSM-R, peroane noi în staţia Arad, pasarele şi copertine noi în staţiile Arad şi Şofronea, instalaţii de telecomunicaţii moderne, dar şi construirea unei clădiri de mentenanţă în staţia Arad.
Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat în februarie 2012 cu asocierea Alstom Transport, Swietelsky Baugesellsachaft m.b. H, Astaldi S.p.A, Euro Construct Trading ´98 şi Dafora, valoarea contractului fiind de 248 milioane de euro iar termenul de execuţie de 27 de luni. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru sfârşitul primului semestru 2014. În data de 15 martie 2012, a fost emis ordinul de începere a lucrărilor.
Reabilitarea tronsonului Simeria-Coşlariu presupune modernizarea a 74,43 kilometri de cale ferată pentru circulaţia trenurilor la viteze de până la 160 km/h. Tronsonul Coşlariu – Simeria prevede un număr total de 33 poduri, 47 podeţe noi şi 14 reabilitate şi 6 pasaje (4 superioare şi 2 inferioare), 1 tunel cu lungimea de 780 de metri, nouă staţii cu centralizare electronică. De asemenea, vor fi modernizate staţiile de cale ferată Alba-Iulia, Orăştie, Podu Mureş, Coşlariu, Sântimbru, Barabant, Vinţu de Jos, Blandiana, Şibot, Aurel Vlaicu. Tronsonul Coşlariu – Simeria este împărţit în două loturi, Simeria-Vinţu de Jos şi Vinţu de Jos-Coşlariu. Contractul pentru execuţia lucrărilor pe lotul 2, Vinţu de Jos – Coşlariu, a fost semnat în decembrie 2011 cu antreprenorul Impressa Pozzarotti & C S.p.A., valoarea contractului fiind de 182,6 milioane euro, iar durata estimată a lucrărilor de 30 de luni.
Reabilitarea acestor tronsoane va conduce la reducerea timpului de călătorie cu trenul astfel: de la 50 de minute la 40 de minute pentru trenurile locale de călători, respectiv cu 20%, de la 38 de minute la 20 de minute pentru trenurile de lung parcurs de călători, respectiv cu 31,6%, de la 41 de minute la 26 de minute pentru trenurile de marfă, respectiv cu 36,6%, conform datelor comunicate de MTI.