Bacalaureat 2023. Calendarul sesiunii iunie-iulie a fost modificat
Ministerul Educației a modificat calendarul sesiunii iunie-iulie a Bacalaureatului din acest an din cauza grevei profesorilor, care a afectat sistemul de învățământ. Astfel că, elevii vor intra în sălile de examen în următoarele zile:
- 16 iunie 2023: termen-limită pentru încheierea mediilor pentru clasele a XII-a/a XIII-a și înscrierea candidaților la Bacalaureat;
- 26 iunie 2023: proba scrisă la limba și literatura română;
- 27 iunie 2023: proba scrisă la materia obligatorie, în funcție de profilul ales;
- 28 iunie 2023: proba scrisă la disciplina aleasă de fiecare elev în parte;
- 29 iunie 2023: proba scrisă la limba și literatura maternă;
- 3 iulie 2023: afișarea rezultatelor la probele scrise (până în ora 12:00) și depunerea contestațiilor (între orele 12:00 – 18:00);
- 4 iulie 2023 – 6 iulie 2023: soluționarea contestațiilor;
- 7 iulie 2023: afișarea rezultatelor finale;
Bacalaureat 2023. Calendarul sesiunii iunie-iulie a fost modificat
Atenție! Ministerul Educației a decis să echivaleze probele de compețente pentru Bacalaureat 2023 cu notele obținute de elevi în timpul liceului, conform metodologiei aprobate prin ordinul nr. 4.438/12.06.2023:
- probele de evaluare a compețentelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
- probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale;
- probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal;
- probele de evaluare a competențelor digitale.
Bacalaureat 2023. Calendarul sesiunii iunie-iulie a fost modificat
Vă amintim că elevii au dreptul să susțină examenul de bacalaureat, fără taxă, de maximum două ori. Ulterior, vor fi nevoiți să achite o taxă.
Accesul elevilor în sălile de examen este permis pe baza actului de identitate. Se interzice elevii să pătrundă în sala de examen cu manuale, dicționare, notițe, orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.
Asistenții din sălile de examen vor verifica respectarea acestei prevederi înainte de a aduce subiectele. Atenție! Nerespectarea dispozițiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen va cauza eliminarea elevului de către președintele comisiei de examen, indiferent dacă a folosit sau nu materialele interzise. În funcție de caz, vor fi sancționați și asistenții prezenți în sala de examen.