Calendar Ortodox 11 mai 2021. Sfinții care au schimbat soarta Europei

calendar ortodox

Calendar Ortdox 11 mai 2021. Sfinții care au schimbat soarta Europei. Astăzi sunt celebrați în Calendarul Ortodox o serie de sfinți importanți care pur și simplu au schimbat soarta Europei în trecut.

Calendar Ortdox 11 mai 2021. Sfinții care au schimbat soarta Europei

Sărbătoare mare pe 11 mai 2021, atunci când sunt prăznuiți Sfinţii Chiril şi Metodie, doi sfinți deosebit de importanți pentru întreaga Europă. De asemenea, tot azi este celebrat Sfântul Mochie.

Cine sunt Sfinţii Chiril şi Metodie

Sfinţii Chiril şi Metodie sunt numiţi „apostolii slavilor” pentru că au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă. Astfel, fraţii Chiril şi Metodie sunt cei care au creat alfabetul „glagolic”, care vine de la slavonescul „glagol”, care în traducere liberă înseamnă cuvânt, scrie crestinortodox.ro. Mai târziu, alfabetul glagolitic s-a dezvoltat în alfabetul chirilic.

Potrivit tradiției, Sfântul Mochie a trăit în secolului al IV-lea şi a fost preot în Amfipol. Pentru că propovăduia pe Hristos şi îi învăţa pe oameni să renunţe la cinstirea idolilor a fost aruncat în temniţă, în foc, la fiare, dar din toate a ieşit nevătămat.

Troparul Sfântului Mucenic Mochie

Din Sinaxar aflăm că intrând Sfântul Mochie în capiştea idolească, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi a stat unde era idolul lui Dionis, zicând: „Stăpâne, Cel ce ţii toată făptura şi toate le-ai zidit prin Hristosul Tău; Cel ce ai ruşinat pe diavolul cel înstrăinat de adevărul Tău şi ai dăruit fericirea înţelepciunii celor ce se tem de Tine, Doamne, şi cinstesc numele Tău cel sfânt; Cel ce ai sfărâmat idolii Babilonului şi ai arătat adevărata credinţă a prorocului Daniil, Cel ce ai făcut zadarnic urâtul altar idolesc prin cei trei tineri ai Tăi şi ai stins văpaia focului în cuptor; Cel ce ai înecat pe învârtoşatul Faraon în adâncul mării, Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Moise şi ai scos prin toiag apa din piatră;

Calendar Ortdox 11 mai 2021. Sfinții care au schimbat soarta Europei

Tu, Cel ce eşti acum şi ai fost şi mai înainte şi vei fi Împărat veşnic, auzi-mă pe mine robul Tău, că iată mă rog Ţie; vino în ajutorul meu şi arata puterea Ta acelora care socotesc adevărul drept minciună, să Te cunoască pe Tine unul, adevăratul şi veşnicul Dumnezeu şi să izgonească întunericul rătăcirii închinării de idoli!”

Apoi a strigat: „Dionise, netrebnic şi deşert, mut şi surd, îţi poruncesc ţie, în numele cel mare şi preaslăvit al Hristosului meu, Cel ce locuieşte intru cei de sus, să cazi din întărirea ta şi să te întinzi pe pământ, ca să se arate la toţi neputinţa ta”. Îndată s-a cutremurat pământul şi capiştea şi a căzut idolul cu mare zgomot, risipindu-se că praful, mai scrie sursa citată.

În anul 1980, papa Ioan Paul al II-lea i-a declarat pe Sfintii Chiril si Metodie patronii Europei, alaturi de Sfântul Benedict de Nursia, cu ziua de prăznuire pe 14 februarie, dupa data din calendarul catolic.

Calendar Ortdox 11 mai 2021. Sfinții care au schimbat soarta Europei