Calendar Ortodox 13 mai 2021. Una dintre cele mai mari sfinte ale Bisericii. Te apără de viclenia duşmanilor

Pe data de 13 mai, în Calendarul Ortodox, este prăznuită Sfânta Glicheria, despre care se spune că ar apăra oamenii de viclenia dușmanilor.

Sfânta Glicheria a trăit în secolul al II-lea și a fost fiica unui guvernator roman. După moartea tatălui s-a stabilit în cetatea Traianopole din Tracia, scre crestinortodox.ro.

Cine a fost Sfânta Muceniţă Glicheria

Sfânta Glicheria a trăit în secolul al II-lea, în timpul împăratului Antonin și al guvernatorului Savin. Împăratul a trimis poruncă pretutindeni ca toţi să aducă jertfe idolului păgân Zeus, însă Sfânta Glicheria, însemnându-se cu semnul crucii, a mers la dregător şi a mărturisit că este creştină şi roaba lui Dumnezeu.

Dar dregătorul nu a luat-o în seamă, ci i-a poruncit să jertfească lui Zeus. Ea însă, intrând în templu, s-a rugat lui Dumnezeu şi, dintr-odată, un fulger loveşte statuia lui Zeus și o sfărâmă.

Atunci, păgânii au aruncat cu pietre în Sfânta Glicheria şi, pentru că nu o puteau lovi, au spânzurat-o de păr, au rănit-o pe tot trupul, apoi au aruncat-o în temniţă, unde au lăsat-o flămândă. Însă îngerul Domnului se pogora din cer și îi aducea hrană.

Temnicerul Laodicius văzând această minune, L-a mărturisit pe Hristos în față prefectului. Pentru această mărturisire, temnicerului i s-a tăiat capul. După aceea, au aruncat-o într-un cuptor cu foc şi, stingându-se focul cu rouă din cer, fecioara a ieşit nevătămată.

Calendar Ortodox 13 mai 2021. Una dintre cele mai mari sfinte ale Bisericii. Te apără de viclenia duşmanilor

Mai târziu a fost aruncată la fiare. Rugându-se lui Dumnezeu, această sfântă muceniță și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Din sfintele ei moaște a curs mir înmiresmat, care a vindecat tot felul de boli grele.

Rugăciune către Sfânta Muceniţă Glicheria pentru izbăvirea de vrăjmaşi

Ridicându-te mai presus de toată dorirea trupească, pentru dragostea Mirelui tău, cinstită, ai poftit viaţă fără de trup. Pentru aceea dimpreună cu îngerii văzând după înţeles pe Hristos iubitul tău îl slăveşti, ca pe unul mai iubit decât toate.

După chinurile cele multe, curatul tău duh ţi-ai dat Domnului, la a cărui suire s-au veselit cetele cereşti şi Hristos te-a încununat cu dreapta Lui cea preaputernică, căci după lege te-ai nevoit, muceniţă Glicheria.

Dănţuieşti acum bucurându-te, împreună cu îngerii înaintea feţei Ziditorului tău, luminându-te cu razele ce pururea curg de acolo; adu-ţi aminte dar şi de noi cei ce cu credinţă săvârşim mărită pomenirea ta, Glicheria, purtătoare de chinuri prealăudată.

Ceea ce te pleci glasurilor celor ce cu fierbinţeală se roagă, care eşti scăparea credincioşilor, izbăveşte, milostiveşte-te, Stăpână, păzeşte de vătămare şi de toată viclenia vrăjmaşilor pe cei ce cu credinţă şi cu dragoste te slăvesc pururea.

Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam, cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară negrăit întrupându-Se, pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude îl slăvim. Amin!

Calendar Ortodox 13 mai 2021. Una dintre cele mai mari sfinte ale Bisericii. Te apără de viclenia duşmanilor