Calendar ortodox, 14 iulie! Unul dintre cei mai mari sfinţi cuvioşi ai Bisericii

calendar ortodox

Calendar ortodox, 14 iulie! Astăzi sărbătorim şi cinstim pe unul dintre cei mai mari sfinţi cuvioşi ai Bisericii Ortodoxe. Este vorba despre Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul.

Calendar ortodox, 14 iulie! Unul dintre cei mai mari sfinţi cuvioşi ai Bisericii

Calendar ortodox, 14 iulie! Zi extrem de importantă pentru toţi credincioşii. Astăzi îl sărbătorim şi cinstim pe unul dintre cei mai mari sfinţi cuvioşi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul. Acesta s-a născut în 1749, în insula Naxos din arhipelagul Ciclade – Grecia.

Mama acestuia a fost călugăriţă şi i-a dat la Sfântul Botez numele de Nicolae. Nicodim Aghioritul a învăţat să citească încă din copilărie cu ajutorul preotului satului. De mic copil s-a îndepărtat de jocurile copilăriei, pentru a se dedica lecturii. A fost dăruit de Dumnezeu cu o inteligență aparte și cu o memorie excepțională.

Astfel, reuşea să rețină și să repete fără greșeală tot ceea ce citea. La școală l-a avut ca profesor pe arhimandritul Hrisant, fratele Sfântului Cosma Etolianul.

Calendar ortodox, 14 iulie! Unul dintre cei mai mari sfinţi cuvioşi ai Bisericii

La vârsta de 16 ani a fost trimis la Smirna, pentru a fi îndrumat de către dascălul Ierotei. Aici a ajuns să fie iubit de către toată lumea, atât de învățători, cât și de elevi, pentru bunătatea și sensibilitatea sa. În afară de cultura laică și studiul cărților sfinte, Nicodim Aghioritul a învățat latina și franceza și a devenit un cunoscător al limbii eline vechi.

După patru ani de studii la Smirna, din cauza războiului, a fost nevoit să se întoarcă în acasă, în Naxos. Acolo i-a întâlnit pe călugării Grigorie, Nifon și Arsenie, care fuseseră alungați din Sfântul Munte pentru că îi sprijineau pe cei care susțineau că nu se pot face parastase duminica, deoarece este ziua învierii Domnului.

Aceștia i-au aprins dragostea pentru viața monahală și l-au inițiat în practica ascezei și a rugăciunii inimii. Aflând că la Hydra trăia un om cu virtuți deosebite, cunoscător adânc al Sfinților Părinți, şi anume Mitropolitul Macarie al Corintului, tânărul Nicolae s-a dus la acesta. A înțeles nevoia urgentă de a edita și traduce cărți din izvoarele Sfintei Tradiții.

Calendar ortodox, 14 iulie! Unul dintre cei mai mari sfinţi cuvioşi ai Bisericii

Acolo s-a întâlnit și cu vestitul sihastru Silvestru din Cezareea, care se aflaa într-o chilie izolată, la mică distanță de oraș. Acest sihastru sfânt i-a arâtat bucuriile vieții ascetice, încât tânărul Nicolae s-a hotărât să se întoarcă în Naxos, ca să se pregătească de plecare în Sfântul Munte.

La vârsta de 26 de ani a intrat în obștea Mănăstirii Dionisiu și, la puțin timp, a fost făcut călugăr sub numele de Nicodim. Acesta a devenit apoi un model pentru toți frații, atât în ascultarea care o îndeplinea cu supunere, cât și în râvna pentru rugăciune și nevoință.

Tânărul călugăr s-a retras apoi într-o chilie la Careia. După ce a terminat o carte, monahul Nicodim s-a întors la Dionisiu, dar studierea părinților filocalici și lucrarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus i-au deschis gustul de a se consacra mai complet acesteia.

Când a auzit de Sfântul Paisie de la Neamț, care conducea o mie de călugări în Moldova, a pornit cu corabia spre Moldova, ca să-l cunoască. Dar, o furtună l-a împiedi­cat să-și atingă acest scop.

După un an petrecut în Skyropoula, s-a reîntors în Athos, unde a primit marea schimă și s-a așezat în chilia Sfântului Teonas din Capsala. A acceptat să aibă un ucenic, pe Ierotei, și s-a dăruit mai mult ca oricând scrierii și cercetării fraților care veneau să se stabilească în împrejurimi, pentru a se folosi de înțelepciunea sa.

A redactat apoi un „Manual al duhovnicului” care este cel mai folosit în Biserica Greacă de azi și a adunat într-o culegere unică, corespunzând celor opt glasuri și fiecărei zile a săptămânii, „Canoanele Maicii Domnului” cântate la sfârșitul Vecerniei sau la Pavecernițe în mănăstiri.

Calendar ortodox, 14 iulie! Unul dintre cei mai mari sfinţi cuvioşi ai Bisericii

După ce şi-a petrecut o vreme în chilia Sfântului Vasile, Cuviosul Nicodim și a reluat viața de pustnic și și-a continuat lucrarea sa apostolică. Sfântul Nicodim depășea mult rolul unui traducător, căci completa textele cu note bogate in mărturii ale altor Sfinți Părinți ai Bisericii.

Apoi, starea sa de sănătate s-a înrăutățit mult. „Doamne, ia-mă! Sunt sătul de această lume!”. Boala se întindea în tot trupul său, iar el repeta cu voce tare rugăciunea lui Iisus, cerând iertare în fața fraților că nu putea să o țină în taină. După ce s-a spovedit și a primit Sfânta împărtășanie, a luat în mâinile sale moaștele Sfântului Macarie din Corint și cele ale lui Partenie Skourtaios și, sărutându-le cu lacrimi, a zis: „Voi ați plecat spre cer și vă odihniți pentru virtuțile pe care le-ați câștigat pe pământ, gustând deja slava Domnului nostru.

Eu sufăr din pricina păcatelor mele! Pe voi, care ați fost părinții mei, vă rog să stăruiți pentru mine pe lângă Domnul, ca El să aibă milă de mine și să mă aducă unde sunteți și voi”. în timpul nopții, a spus: „Mor! Mor! Aduceți-mi Sfânta împărtășanie!”

După ce a primit Sfânta împărtășanie, a dobândit o liniște deosebită. „Eu am făcut să intre Hristos în mine! Cum să nu am odihnă?” În zorii zilei de 14 iulie 1809, sfântul a încetat din viaţă. â

Calendar ortodox, 14 iulie! Unul dintre cei mai mari sfinţi cuvioşi ai Bisericii