Calendar Ortodox 16 iunie 2021. Unul dintre cei mai mari cuvioși ruși
Sfântul Moise de la Optina s-a născut în data de 15 ianuarie 1782 și a trecut la cele veșnice în ziua de 16 iunie 1862. Totodată, acesta poate fi considerat întemeietorul actualei Mănăstiri Optina, dezvoltată dintr-un mic schit inițial.
Amintim că Mănăstirea Optina este una dintre cele mai mari și renumite mănăstiri din Rusia și se află la aproximativ 130 de kilometri de Moscova și la mică distanță de localitatea Kozelsk. Ea este considerată a fi centrul spiritualității Bisericii Ruse, încă din secolul al XIX-lea.
Sfântul Moise de la Optina provine din localitatea Borisoglebsk, regiunea Iaroslavsk. Numele său de botez a fost Timotei, fiind primul născut în familia unui negustor credincios.
Calendar Ortodox 16 iunie 2021. Unul dintre cei mai mari cuvioși ruși
El și fratele lui, Iona, au intrat în mănăstirea din Sihăstria Sarov, unde pe atunci era stareț Sfântul Serafim de Sarov. După numai trei ani, cu binecuvântarea starețului, fratele Timotei s-a retras în pădurile din regiunea Roslavsk, unde s-a nevoit vreme de zece ani. În vremea respectivă, cei doi frați au fost tunși în monahism, Timotei fiind numit Moise, iar Iona fiind numit Antonie.
Astfel, după cei zece ani de pustnicie, cei doi frați au fost trimiși în Sihăstria Optina, unde se afla un vechi schit, închinat Sfântului Ioan Botezătorul. După ce a reparat toate clădirile schitului și a organizat viața monahală, părintele Moise a fost rânduit stareț al sihăstriei.
Calendar Ortodox 16 iunie 2021. Unul dintre cei mai mari cuvioși ruși
Sub conducerea lui, vechile biserici au fost reparate, au fost ridicate altele noi, precum și anexele necesare obștii, chiliile, bucătăria, biblioteca și multe altele. Simultan, starețul s-a îngrijit și de toate proprietățile mănăstirii, păstrându-le în stare bună. De asemenea, Totodata, sfântul s-a îngrijit și de viața duhovnicească a monahilor, de programul slujbelor și de rânduiala personală a fiecărui viețuitor.
În data de 6 iunie 1862, cuviosul stareț a fost învrednicit de primirea schimei monahale. Sfântul Moise de la Optina a trecut la cele veșnice în ziua de 16 iunie 1862, la vârsta de 81 de ani.