Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare, căci despre el este vorba, este prăznuit, în Biserica Ortodoxă, pe data de 20 ianuarie. Acesta este unul dintre sfinții respectați în popor, fiind protectorul livezilor și recunoscut drept vindecător de boli grave.

Povestea Sfântului Cuv. Eftimie cel Mare

S-a născut în vremea împăratului Graţian (375-383), în Melitene (Armenia Mică), într-o familie bogată şi evlavioasă. A avut parte de o educaţie creştină desăvârşită. Trecând prin toate treptele bisericeşti, a fost hirotonit preot al bisericii din Melitine.

A fost numit exarh al mănăstirilor din jurul cetăţii, din copilărie fiind iubitor al vieţii monahale.

La vârsta de 29 de ani, pentru că dorea o viaţă de linişte, Sfântul Eftimie a plecat la Ierusalim, unde s-a închinat Sfintei Cruci şi Sfintei Învieri şi la celelalte sfinte locuri. A mers apoi la purtătorii de Dumnezeu părinţi, care vieţuiau în pustie, aşezându-se în cele din urmă într-o chilie din apropierea lavrei Sfântului Hariton din Faran, la câţiva kilometri de Ierusalim. Aici a trăit cinci ani.

După această perioadă, s-a retras pentru linişte în diferite locuri. În jurul său s-au adunat mulţi fraţi şi intenţiona, datorită acestui lucru, să înfiinţeze o lavră după modelul celei din Faran (cu regim idioritmic). Locul era însă abrupt, iar părinţii nu puteau să vină noaptea la biserică, astfel a întemeiat o mănăstire cu viaţă de obşte (monahism cenobitic).

Monahii vieţuitori într-un astfel de aşezământ locuiesc în chilii separate, nu au avere personală, se roagă împreună, muncesc împreună, mănâncă împreună la trapeză şi trebuie să se supună stareţului (stareţei) sau egumenului (egumenei) mănăstirii.

Povăţuindu-i pe aceştia, Sfântul Eftimie spunea că monahii se cuvine a se osteni trupeşte, şi mai ales cei tineri, după cuvântul Apostolului care zice: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3; 10).

A fost un mare apărător al dreptei credinţe, împotriva ereziilor lui Nestorie şi Eutihie, condamnate de sinoadele ecumenice III (Efes, 431) şi IV (Calcedon, 451). A reuşit să o aducă din nou la ortodoxie pe împărăteasa Evdochia, soţia lui Teodosie al II-lea (408-450), care era de partea ereziei monofizite (susţinută de Eutihie).

Cuviosul Eftimie a murit la vârsta de 97 de ani, în timpul împăratului Leon I Tracul (457-474), lăsând în urma sa mulţime de ucenici. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”).