Calendar Ortodox 2020. Doi cunoscuți și iubiți sfinți români sunt pomeniți pe 7 septembrie. E sărbătoare printre credincioși azi

Sfinții Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați au fost canonizați de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința de lucru din data de 5-7 martie 2008.

Născut la începutul secolului al XV-lea, în apropiere de Piatra Neamț, Sfântul Simeon s-a retras împreună cu doi ucenici în pustia de la poalele Muntelui Paru, lângă Mănăstirea Bistrița. Cu ajutorul primit de la Sfântul Ștefan cel Mare, a reușit să ridice o biserică închinată Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Hirotonit preot, Sfântul Simeon a fost întemeietorul și primul egumen al Mănăstirii Pângărați. Plecat în Transilvania, din pricina invaziei otomane, a rămas la Mănăstirea Casiva până când a trecut la cele veșnice.

Sfântul Amfilohie, născut spre finalul secolului al XV-lea, a intrat de tânăr în obștea Mănăstirii Pângărați și a ajuns să o conducă vreme de 56 de ani. În urma unei descoperiri de la Dumnezeu, în locul bisericii vechi, de lemn, care fusese arsă de turci, a fost zidită una nouă, cu ajutorul domnitorului Alexandru Lăpușneanu. Știind că urma să treacă la cele veșnice, Sfântul Amfilohie s-a retras în ultimii patru ani la Mănăstirea Moldovița, pregătindu-se pentru viața cea veșnică.

Calendar Ortodox 2020. Doi cunoscuți și iubiți sfinți români sunt pomeniți pe 7 septembrie. E sărbătoare printre credincioși azi

De asemenea, tot azi este pomenit Sfântul Sozont, care s-a născut în Licaonia (Asia Mică), în timpul domniei lui Diocletian (284-305). A fost păstor de oi și s-a învrednicit să-și vadă sfârșitul ca mucenic pentru Hristos, într-o vedenie.

În vremea sa, se afla la Pompeiopolis (în Cilicia) un idol din aur și argint, la care se închinau păgânii. Sozont a intrat în cetatea în care se afla acest idol, a rupt mâna idolului, a făcut-o bucăți și a împărțit-o săracilor.

Ca să împiedice arestarea pe nedrept a nevinovaților, Sozomen s-a predat magistratului, mărturisindu-i că este creștin și că el a tăiat mâna idolului.

După supunerea la multe chinuri, a fost aruncat în foc, iar aici și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Troparul Sfinților Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați

Troparul Sfântului Mucenic Sozont

Glasul 4: „Mucenicul Tău, Doamne, Sozont, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.”

Tot astăzi, serbăm înainteprâznuirea Nașterii Maicii Domnului și face pomenirea:

  • Sfinților Apostoli Evod și Onisifor;
  • Sfântului Evpsihie;
  • Sfântul Cuvios Luca, al treilea egumen al Mănăstirii Pârâul Adânc

Calendar Ortodox 2020. Doi cunoscuți și iubiți sfinți români sunt pomeniți pe 7 septembrie. E sărbătoare printre credincioși azi