Calendar ortodox 2020. Sfinții Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Ce este interzis să faci astăzi! Mare păcat în zi de mare sărbătoare dacă nu respecți aceste tradiții și obiceiuri românești vechi de sute de ani. De asemenea, nu uita să le spui La mulți ani celor care poartă aceste nume.
Calendar ortodox 2020. Sfinții Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Ce este interzis să faci astăzi! Mare păcat în zi de mare sărbătoare
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pomeniți în Biserica Ortodoxă în fiecare an pe data de 29 iunie fiind o sărbătoare foarte importantă pentru creștini. Cei doi sunt ocrotitorii celor lipsiți de libertate, în ziua cinstirii loc având loc o serie de obiceiuri și tradiții.
Pe 29 iunie îi sărbătorim pe Sfinții Petru și Pavel, zi în care peste 500.000 de români își serbează onomastica. Numele de Petre și Petra, cu diminutivele și derivatele care au decurs din ele, sunt de departe cele mai purtate de români. Prin urmare, sărbătoarea sfinților Petru și Pavel este una dintre cele mai populare în România. În tradiția populară, ziua Sfinților Petru și Pavel este denumită și Sânpetru de vară, zi care marchează miezul verii agrare și începutul secerișului.
Tradiţia Moşilor de Sânpetru
Potrivit statisticilor, în această zi de sărbătoare pete 350.000 de bărbați își serbează onomastica. Majoritatea românilor poartă numele de Petru, Petre, dar și alte nume sunt celebrate în această zi.
Cui îi spunem La mulți ani!
Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie și căldură, având puterea de a arunca grindina pe pământ atunci când observă că oamenii se îndepărtează de credința în Isus Hristos. Potrivit tradiției populare acesta apare ca un om obișnuit având straie țărănești, lucrează pământul și crește vite.
Cât despre Sfântul Pavel se știe că a pornit în trei mari călătorii de-a lungul vieții, perioadă în care a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. Acesta a fost ucis din porunca împăratului Nero în anul 67 fiind amintit de Biserica Ortodoxă în același timp cu Sfântul Petru.
Calendar ortodox 2020. Sfinții Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Ce este interzis să faci astăzi! Mare păcat în zi de mare sărbătoare
Sfântul Apostol Petru este fratele Apostolului Andrei și s-a născut în Betsaida Galileei primind la naștere numele de Simion. El a fost cel care a mărturisit în numele apostolilor dumnezeirea lui Hristos, dar s-a lepădat de El când a fost prins spre a fi răstignit pe cruce. Petru a luptat împotriva creștinilor, însă la un moment dat Isus Hristos i s-a arătat pe calea Damascului într-o lumină orbitoare și l-a mustrat aspru. Atunci a luat Sfântul Petru decizia de a se converti, primind botezul de la însuși episcopul Damascului, Anania.
Calendar ortodox 2020. Sfinții Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Ce este interzis să faci astăzi! Mare păcat în zi de mare sărbătoare
Sărbătoarea celor doi sfinți vine după o perioadă de post care durează 14 zile, perioadă care diferită în funcție de data la care pică Paștele. Ambii au fost aleși de Iisus Hristos în condiții deosebite, astfel că fiecare dintre ei a primit misiuni speciale.
Ce nu ai voie să faci astăzi
Cât despre obiceiurile și tradițiile pe care credincioșii le păstrează în această zi de sărbătoare acestea nu sunt deloc puține la număr. Având în vedere că Sfinții Petru și Pavel sunt trecuți în calendarul ortodox cu cruce roșie este păcat ca în această zi să speli, să coși sau să calci.
- Femeile nu au voie să lucreze în casă pentru că e vremea când trec ielele și strâmbă trupul acestora
- Tot în această zi nu se lucrează la câmp fiind o zi dedicată cinstirii sfinților și odihnei
- Se spune că femeile nu au voie să mănânce mere în această zi pentru a nu supăra persoanele în vârstă
- Tot pe 29 iunie are loc sărbătoarea lupilor care ne spune că nu se pun capcane şi nu se alungă lupii cu focuri de armă pentru că aceste animale trebuie îmblânzite.
- O tradiție veche populară ne amintește că până în această zi de sărbătoare nu se scutură merii, ogoarele fiind ocrotite de căderea grindinei
- Cucul și privighetorile nu mai cântă începând din ziua în care sunt cinstiți în Biserică Sfinții Petru și Pavel
- Pentru a avea spor în casă și sănătate este foarte important să sfințim pachete la Biserică care ulterior se vor împărți. Acestea trebuie să conțină colaci, mere dulci, mere acrișoare și lumânări
- Dacă în această zi plouă și tună atunci nucile și alunele vor avea viermi
- Oamenii pistruiați trebuie să se spele pe față cu apă la miezul nopții, atunci când cântă cocoșul pentru ca aceștia să nu se mai înmulțească
- În perioada postului, în unele zone de la țară mamele leagă la gâtul fetelor usturoi sau pelin ca atunci când trec ielele să nu le zăpăcească mințile.
Toți creștin-ortodocșii trebuie să știe ce se dă de pomană de Sfinții Petru și Pavel! Sărbătoarea foarte importantă pentru creștinătate are loc în fiecare an, pe data de 29 iunie. Românii au foarte multe tradiții și obiceiuri în această zi sfântă.
Calendar ortodox 2020. Sfinții Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Ce este interzis să faci astăzi! Mare păcat în zi de mare sărbătoare
Ce se dă de pomană morților de ziua sfinților Petru și Pavel
Cunoscută în popor și ca Moșii de Sânpetru, această zi aduce cu sine o serie de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii. În popor, ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc Sfinţii Petru şi Pavel, marchează mijlocul verii agrare şi timpul secerişului. Cei doi apostoli sunt pomeniţi împreună pentru ca au murit în aceeaşi zi, a anului 67.
În popor se spune că cei doi sfinți stau în Lună: primul la dreapta, al doilea la stânga. Sfântul Petru este cel care are cheile de la poartă şi încăperile Raiului, fiind şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu.
Calendar ortodox 2020. Sfinții Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Ce este interzis să faci astăzi! Mare păcat în zi de mare sărbătoare
Se spune că Sfântul Petru guvernează peste ploaie şi căldură, posedă puterea de a arunca grindina peste pământ. Înainte de a o slobozi, el o fierbe trei zile la rând pentru a o mărunţi astfel încât să nu afecteze prea tare ogoarele muritorilor. Când tunetele se aud cumva înăbuşit ori se izvodeşte huruit mare în ceruri înainte de ploaie, se spune că Sfântul Petru a pus la fiert piatra pentru grindină. În multe povestiri şi snoave populare, SânPetru apare precum un om obişnuit: îmbracă straie ţărăneşti, lucrează pământul, creşte vite şi, desigur, pescuieşte.
Se zice că, atunci când Sfântul Petru plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe să pornească grindina asupra acestora, mărunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.
Calendar ortodox 2020. Sfinții Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Ce este interzis să faci astăzi! Mare păcat în zi de mare sărbătoare
Ce se duce la biserică se Moșii de Sânpetru
În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi- sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau. De ziua sfinților Petru și Pavel, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă- tot în această zi oamenii au voie să lucreaze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi.
În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vin, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe. În această zi se duc la biserica mere, zarzăre, coliva, colaci iar cine are – şi puţină miere în faguri, pe care apoi le împart celor nevoiași.
Calendar ortodox 2020. Sfinții Petru și Pavel, 29 iunie 2020. Ce este interzis să faci astăzi! Mare păcat în zi de mare sărbătoare