Calendar ortodox 24 mai 2021. Unul dintre marii Cuvioși ai Bisericii
Luni, 24 mai 2021, creștinii ortodocși din România îl celebrează în Calendarul Ortodox pe Sfântul Cuvios Simeon. Acesta a trăit în secolul al VI-lea. S-a născut în Antiohia Siriei în anul 522. La vârstă de 6 ani ajunge în pustie, la părintele Ioan. Prin purtarea de grijă a acestui părinte, s-a dat celor mai aspre nevoințe de postiri, privegheri și rugăciune.
Sfântul Cuvios Simeon a petrecut mulți ani pe stâlp, rugându-se lui Dumnezeu și cântând psalmi. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, el s-a retras într-un munte numit Minunat de către însuși Domnul.
De la numele acestui munte, Simeon s-a numit și el „cel din Muntele Minunat.” Vindecă cele mai cumplite boli, îmblânzea fiarele sălbatice, vedea la mari depărtări de loc, și pătrundea în inimile oamenilor. Uneori petrecea fără somn și câte treizeci de zile; iar alteori trăia chiar și mai mult fără hrană, căci primea hrană cerească din mâinile îngerilor.
Sfântul Cuvios Simeon a trecut la cele veșnice la șaptezeci și cinci de ani după o viață dedicată lui Dumnezeu.
Calendar ortodox 24 mai 2021. Unul dintre marii Cuvioși ai Bisericii
Troparul Sfântului Cuvios Simeon
Locuitor puștiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtatorule de Dumezeu, părintele nostru Simeon; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereșți daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la ține cu credință. Slavă Celui ce ti-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe ține; slavă Celui ce lucrează prin ține tuturor tamaduiri.
Tot în această zi, facem pomenirea:
– Sfântului Vincențiu de Lerin (secolul al V-lea);
– Sfinților Mucenici Meletie Stratilatul;
– Sfinților Ioan, Ștefan, Serapion Egipteanul și Calinic Magul;
– A doisprezece comiți și tribuni, a trei femei: Marciana, Paladia și Sosona și a doi prunci: Chiriac și Hristina.
Calendar ortodox 24 mai 2021. Unul dintre marii Cuvioși ai Bisericii