Calendarul Ortodox din acest an marchează în ziua de 25 noiembrie o mare sărbătoare pentru comunitatea credincioșilor din țară. O mare Sfântă, care protejează tinerii, va fi sărbătorită joi, 25 noiembrie. Multe românce îi poartă numele. Află cui trebuie să îi spui „La mulți ani!” joi.
Joi, 25 noiembrie, creștinii ortodocşi din România o celebrează pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Sfânta mărită și cinstită Mare Muceniță Ecaterina este prăznuită de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe 25 noiembrie. Ecaterina s-a născut în Alexandria, fiind fiica guvernatorului provinciei egiptene, Contas, în timpul împăratului Maximinus. Aceasta a pătimit pentru Dumnezeu în anul 305.
Povestea Sfintei Ecaterina
Alexandria, provincie considerată centrul cunoașterii elenistice în Antichitate, este locul unde Elena primește o educație așa cum nu mulți se pot laudă, învățând despre cei mai mari învățăcei și filozofi ai timpului. Datorită faptului că excelează prin frumusețe și inteligență, tinerii care proveneau din cele mai bogate familii ale imperiului obișnuiau să o ceară des pe aceasta în căsătorie, însă ea nu a ales pe niciunul. Le spune părinților că nu va deveni soția nimănui. Aceasta accepta un mariaj doar dacă viitorul ei soț va fi mult mai cunoscut, bogat, frumos și înțelept decât ea.
Mama Ecaterinei, o creștină care își ascundea credința, o trimite la propriul ei duhovnic, un Sfânt care obișnuia să petreacă majoritatea timpului în singurătate într-o peștera, rugându-se. Ascultând-o pe Ecaterina, părintele îi spune că această va cunoaște un tânăr care o va depăși întru toate.
Astfel, imaginea mirelui apăru în mintea fecioarei, iar cu fiecare zi care treacea dorința tot creștea. Adevărul, după care sufletul îi tânjea, îi apăru. La despărțire, mirele îi înmâna Ecaterinei o icoană cu Născătoarea de Dumnezeu Fecioara și cu Mântuitorul. Acesta o sfătuiește să se roage mereu cu credință către Regina Raiului.
Așa i-a fost dat să o vadă pe Fecioara Maria, înaintea căreia îngenunchează. Sfânta Maria îl trimite pe Mântuitor să o vadă, însă Fiul își întoarse față de la ea spunând că El nu poate să o vadă deoarece era urâtă, dintr-un neam oarecare, zgârcită și nici deșteaptă. În plus, ea nu a cunoscut apă Sfântului Botez și era fără pecetea Duhului Sfânt, potrivit calendarortodox.ro.
Peste 350.000 de români sărbătoresc joi onomastica
În acest an, peste 355.000 de persoane își vor sărbători, joi, onomastica de Sfânta Ecaterina. Jumătate dintre acești oameni sunt bărbați numiți Cătălin. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, este vorba despre 152.390 de femei şi 203.217 bărbaţi, notează Agerpres.ro.
Prenumele feminine cel mai des întâlnite în țară sunt Ecaterina: 66.195 de femei şi Cătălina: 64.261 de doamne și domnișoare. În cazul bărbaților, majoritatea poartă derivate ale prenumelui Cătălin: 168.579 de persoane.
De praznicul Sfintei Muceniţe Ecaterina îşi mai sărbătoresc onomastica persoanele cu numele: Caterina – 2.523 de persoane; Cati – 1.745; Catinca – 8.720; Călina – 4.392; Tincuţa – 4.554; Călin – 34.604 şi Ecaterin – 34.