Calendar ortodox 27 iunie! Astăzi este sărbătoarea tuturor sfinţilor. Ce rugăciune trebuie să spunem

Zi extrem de importantă astăzi, 27 iunie, pentru toţi credincioşii. Este vorba despre prima duminică după Pogorârea Duhului Sfânt. Mai mult, aceasta este numită şi ziua de pomenire e tuturor sfinților.

Biserica ne cere astăzi să pomenim toți sfinții, căci ei sunt cu toții apropiaţii lui Dumnezeu, ocrotitorii, dar și îndrumătorii noștri. Toţi sfinţii sunt pomeniți imediat după Rusalii pentru că sfințenia este opera Duhului Sfânt. Este, de fapt, şi o legătură logică între sărbătoarea de astăzi și cea din duminica anterioară.

Sfinți sunt considerați toți cei care sunt în stare de har, mai ales că harul sfințitor este cel care îi face sfinți. Astăzi trebuie să îi cinstim pe toți cei care prin harul Duhului Sfânt au ajuns la sfinţenie și au intrat în marea familie a sfinților.

Calendar ortodox 27 iunie! Astăzi este sărbătoarea tuturor sfinţilor. Ce rugăciune trebuie să spunem

Ne bucurăm mereu atunci când avem o sărbătoare în familie și cu cât este mai multă lume, cu atât bucuria este mai mare! „Duminica tuturor sfinților” este, de fap, sărbătoarea tuturor celor care sunt în Împărăția lui Dumnezeu și care alcătuiesc împreună o adevărată și minunată familie.

Iisus vorbește despre Cer ca Împărăția lui Dumnezeu sau ca de o casă unde Tatăl își adună copiii, ca la un festin unde toți invitații sunt chemați să fie împreună, în comuniune. Aceasta este fericirea absolută. Fără dureri, fără griji, fără spaime, cu toate dorințele împlinite. Fericirea cerească este veșnică. Dumnezeu este Tatăl nostru și ne-a făcut fiii Săi, iar sfinții din Cer sunt frații noștri care ne așteaptă pe toți să ne regăsim printre ei.

O mulțime uriașă se reunește în această sărbătoare veșnică din preajma Tatălui. O mulțime alcătuită din toate națiile, rasele, popoarele și limbile. În fruntea acestei mulțimi se află Mântuitorul nostru Iisus Hristos, căruia I se alătură toți cei care I-au urmat, în primul rând Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului și a noastră, Împărăteasa Cerului și Pământului.

Calendar ortodox 27 iunie! Astăzi este sărbătoarea tuturor sfinţilor. Ce rugăciune trebuie să spunem

Acestei mulţimi i se adaugă apostolii, martirii și evangheliștii, mărturisitorii, asceții, ierarhii și toți cei ce au murit în drepta credință: bărbați și femei din toate categoriile socio-profesionale: episcopi, preoți, monahi și monahii, tați și mame, tineri și copii, cei cu inimă curată, făcătorii de pace, cei smeriți, cei săraci cu duhul, cei blânzi, cei ce plâng, toți cei care sunt spălați și curățați prin sângele Mielului, cum spune Apocalipsa (Apocalipsa 7, 14).

Cu toţii așteptăm să îi reîntâlnim în această sărbătoare veșnică, căci moartea nu i-a separat de noi, dacă avem credință. Rămânem uniți pentru veșnicie cu toți frații noștri din cer prin gând, rugăciune și harul sfințitor, care ne face să participăm cu toții la aceeași viață divină. Și aceștia se gândesc la noi, iau parte la bucuriile și suferințele noastre și se roagă pentru noi.

Dorința lor cea mai arzătoare este să ne vadă reuniți în Împărăția Cerurilor și de aceea ne îndeamnă să ne gândim la viața veșnică, a cărei valoare ei o cunosc deja și, prin rugăciunile lor, ne ajută și pe noi să nu pierdem din vedere țelul final.

Calendar ortodox 27 iunie! Astăzi este sărbătoarea tuturor sfinţilor. Ce rugăciune trebuie să spunem

Pentru a cinsti astăzi toți sfinții, nu este suficient să păstrăm un moment de tăcere sau să depunem flori la icoanele sau mormintele lor, ci trebuie să recunoaștem că ei sunt aleşii lui Dumnezeu, expresie a desăvârșirii creației. Pe parcursul vieții lor pământești ei au împlinit poruncile evenghelice, iar acum se bucură de rezultatul luptei lor.

Această sărbătoare a tuturor sfinților este menită să ne facă să reflectăm asupra destinului nostru etern și să ne dea dorința de a ne căi de păcatele noastre și a alege să trăim ca niște creștini adevărați, pentru a putea obține și noi ceea ce au obținut frații noștri și anume viața veșnică.