În a treia zi a noului an, pe 3 ianuarie, Calendarul Creştin Ortodox îi prăznuieşte pe Sfântul Prooroc Maleahi şi pe Sfântul Mucenic Gordie. Din materialul următor puteţi afla mai multe despre cei doi sfinţi creştini.
Sfântul Prooroc Maleahi
Sfântul proroc Maleahi s-a născut în Sofi, după întoarcerea din robie de la Babilon, din seminţia lui Zabulon. A trăit cu patru sute de ani înainte de întruparea Domnului şi a profeţit în timpul lui Ezdra. Încă de tânăr, el a avut viaţa curată şi neprihănită şi a prorocit despre venirea Domnului, despre înfricoşata judecată, despre schimbarea aşezământului şi a legii lui Moise şi despre jertfa cea nouă.
Numele de Maleahi, care înseamnă „înger”, i s-a dat de tot poporul, pe de o parte pentru că era cu foarte bunăcuviinţă, ca un înger, iar pe de alta, că păzea îngereasca curăţie şi sfinţenie şi cu îngerii avea prietenie; pentru că de multe ori vorbea cu îngerul care-i descoperea tainele lui Dumnezeu, şi-l învăţa cunoştinţa celor ce aveau să fie, lucru pe care cei vrednici cu adeverire l-au cunoscut, auzind glasul îngeresc, iar pe înger neputând a-l vedea. Sfântul Maleahi vorbea faţă în faţă cu îngerul, precum cineva grăieşte cu prietenul său. A fost acest sfânt proroc mai în urmă decât toţi prorocii; pentru că n-a fost după dânsul altul, în Israel. El a murit fiind tânăr şi a fost îngropat la un loc cu părinţii săi.
Sfântul Mucenic Gordie
Mucenicul lui Hristos, Gordie, era din cetatea Cezareei, născut din părinţi creştini şi crescut în dreapta credinţă creştinească. Venind în vârstă desăvârşită, a fost chemat la oaste şi era sutaş, căci şi cu trupească tărie şi cu sufletească bărbăţie covârşea pe alţii. În acea vreme Liciniu, împăratul Romei (307-324), a vărsat otrava tiraniei asupra creştinilor şi a ridicat mâna cea luptătoare contra lui Dumnezeu şi a Bisericii lui Hristos, căci se trimiteau porunci şi cărţi împărăteşti pretutindeni, în toate târgurile şi la toate locurile cele vestite, ca oamenii să nu se închine lui Hristos. Cel care ar fi făcut împotriva poruncii împărăteşti, acela trebuia să moară.
Sfântul Gordie, văzând o primejdie că aceasta, şi-a ales izgonirea de bunăvoie, pentru că, lepădând brâul ostăşesc şi slava vieţii, precum şi toate câte erau plăcute oamenilor iubitori de lume şi de desfătări, voind mai bine să locuiască cu fiarele, în locurile pustii şi de oameni neumblate, decât cu închinătorii de idoli, râvnind în acest chip Sfântului Prooroc Ilie, care văzând slujirea de idoli a Sidonului, a fugit în muntele Horeb şi a intrat în peşteră, căutând să vadă pe Dumnezeu, precum L-a şi văzut, atât cât ochiul omenesc putea să-L vadă.
În ziua în care cetatea toată avea să facă praznic necuratului zeu Marte, sau, mai bine zis, diavolului, care iubea războaiele, s-a adunat la privelişte tot poporul să vadă alergările cailor, şi din locuri înalte priveau toţi, încât nu rămăsese în cetate nici un evreu sau elin, dar şi mulţi creştini, care vieţuiau fără de grijă, nu se fereau de adunarea deşertăciunii, ci priveau foarte mulţi la alergarea cailor şi la meşteşugul călăreţilor. Slujitorii erau liberi în acea zi şi se adunaseră acolo, iar copiii de la şcoli alergau la privelişte, unde mai erau şi femei desfrânate şi fără de ruşine; deci era plină priveliştea de mulţimea oamenilor fără de rânduiala, care priveau cu nesaţ la alergarea cailor, potrivit doxologia.ro.
Atunci, viteazul acesta mare la suflet, Gordie, pogorându-se din munte la privelişte, nu s-a temut de popor, nici n-a gândit în câte mâini de războinici se va da singur; ci, alergând cu neînfricată inimă, cu netemător suflet – ca prin nişte pietre dese sau ca prin copaci mulţi – prin poporul cel ce şedea la privelişte, a stat în mijloc, împlinind cuvântul Scripturii: Dreptul ca leul nădăjduieşte şi de ce să se teamă mai mult? Cu atâta îndrăzneală stând în privelişte, a strigat cu mare glas cuvintele proorocului Isaia, zicând: Aflatu-m-am celor ce nu mă căutau pe mine, arătatu-m-am celor ce nu întrebau de mine.
După ce l-au văzut, îndată s-au ridicat de la toţi diferite glasuri: credincioşii băteau din palme de bucurie, iar necredincioşii strigau asupra judecătorului, să poruncească să-l ucidă. Deci, văzduhul umplându-se de strigăte şi de gâlceavă, caii erau defăimaţi, călăreţii de asemenea, şi în zadar umblau, căci nici unul nu voia să vadă altceva, decât numai pe Gordie şi să audă cuvintele lui. Apoi toată priveliştea se umpluse de strigăte, care, sunând ca un vânt prin văzduh, acoperiseră zgomotul cailor. După aceea, propovăduitorul poporului făcând tăcere, trâmbitele au tăcut, fluierele şi organele au încetat, numai singur Sfântul Gordie se auzea şi se vedea. Acolo la privelişte stătea şi voievodul, rânduind acele alergări şi dând plată pentru întreceri, celor ce făceau alergările; deci au adus îndată la voievod pe sfântul şi l-a întrebat cine şi de unde este, din ce parte şi neam. El a spus toate despre sine, ce fel de dregătorie a avut, pentru ce a lăsat-o şi s-a dus în pustie şi pentru ce s-a întors. „M-am întors, zicea el, să-ţi arăt că întru nimic nu socotesc poruncile tale, iar pe Iisus Hristos Îl mărturisesc că este nădejdea şi apărarea mea; apoi, auzind că tu eşti om mai cumplit decât mulţi alţii, am ales într-adins această zi şi vreme potrivită, pentru împlinirea scopului şi făgăduinţei mele”.
La aceste cuvinte s-a aprins minia eparhului ca un foc şi toată iuţimea ce era într-însul a întors-o asupra Sfântului Gordie, zicând: „Chemaţi la mine pe chinuitori! Unde sunt bicele, beţele de plumb şi roţile? Îndată să fie întins pe dânsele şi să i se zdrobească trupul, apoi să fie spânzurat pe lemn, spre chinuire. Să se aducă uneltele morţii ca să fie dat fiarelor, să fie tăiat cu sabie şi aruncat în prăpastie. Dar toate acestea sunt puţine asupra omului necurat, care nu o dată este vrednic a pieri cu o moarte, ci de multe ori”. Sfântul Gordie a răspuns: „Cu adevărat mare pagubă mi-aş fi făcut de n-aş fi voit să mor pentru Hristos, cu diferite chinuri”. La aceste cuvinte ale lui, voievodul s-a pornit mai mult spre mânie şi spre iuţimea sa cea firească şi cu atât s-a făcut mai cumplit, cu cât Sfântul Gordie se arăta mai îmbărbătat în chinuri; căci cu nici un fel de chinuri, nici cu arme, n-a putut să-l întoarcă de la scopul lui, ci spre cer ridicându-şi ochii, zicea cântarea psalmistului: Domnul îmi este ajutor şi nu mă voi teme, ce-mi va face omul. Şi iarăşi: Nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine eşti.
Neputând voievodul ca prin mânia şi chinurile sale să întoarcă de la credinţă pe Sfântul Gordie, a început vicleanul cu cuvinte înşelătoare spre a-l amăgi; pentru că aşa s-a obişnuit diavolul, căci pe cei fricoşi îi îngrozeşte, iar pe cei tari îi slăbeşte. Deci, chinuitorul multe daruri dând sfântului şi alte măriri îi făgăduia de la împăratul, zicând: „Împăratul voieşte să-ţi dea un cinstit loc între ostaşi, averi multe, bogăţii, măriri şi tot ce vei voi”. Sfântul, auzind de toate aceste făgăduinţe, a râs de nebunia lui, zicând: „Oare, poţi să-mi dai mie ceva care ar putea să fie mai bun decât împărăţia cerurilor?” Atunci necuratul voievod, poruncind să fie de faţă soldatul care execută sentinţa, cu mâna şi cu limba cea rea a dat răspuns pentru tăierea Sfântului Gordie.