Sărbătoare mare în Calendar ortodox. Astăzi 30 mai 2021 o sărbătorim pe una dintre primele sfinte ale bisericii ortodoxe.
Calendar ortodox, 30 mai
Pericopa evanghelică din Duminica a cincea după Paști ne relatează întâlnirea dintre Hristos și o femeie samarineancă la fântâna patriarhului Iacov, în locul unde locuitorii cetății Sihar veneau pentru a se aproviziona cu apă (Ioan 4, 5-42).
Dialogul este încărcat de înțelesuri adânci și revelatoare care ne prezintă specificul învățăturii Fiului lui Dumnezeu întrupat și modul în care Evanghelia desăvârșește Legea mozaică.
Din punctul de vedere al unui evreu, Hristos încălca prescripțiile Legii. Se afla în Samaria, un ținut colonizat încă din timpul regelui Sargon al Asiriei de o populație venită din Asia Mică, care s-a amestecat cu băștinașii rezultând un popor hibrid format din evrei și păgâni, care aveau o credință idolatră la care se adăugaseră frânturi din religia mozaică.
Acesta era motivul pentru care dacă vreun iudeu era obligat să treacă prin Samaria, trebuia să-și scuture praful de pe încălțăminte pentru a nu se întina.
Însă Hristos încalcă acest tabu, trecând prin Samaria și vorbind cu femeia samarineancă, apoi rămânând două zile în Sihar, pentru a arăta ucenicilor și nouă că înaintea lui Dumnezeu toți oamenii sunt egali, iar Evanghelia Sa este destinată tuturor oamenilor.
Prin depășirea barierelor mentale existente între evrei și samarineni, Hristos prefigurează Taina Bisericii, care încorporează toate popoarele dincolo de specificul credinței și culturii proprii, prin lucrarea harului, într-o unitate izvorâtă din Dumnezeu Cel Unul, după cum mărturisește Sfântul Apostol Pavel în epistola către Galateni:
„Nu mai este nici iudeu, nici elin; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că voi toți una sunteți în Hristos Iisus” (Galateni 3, 28)
Sfânta care a vorbit cu Hristos
Aici, la Fântâna lui Iacov, Hristos vorbește femeii despre Apa cea Vie, din care dacă bea cineva „nu va mai înseta în veac”, și mai mult decât atât, aceasta putea deveni în el „izvor de apă curgătoare spre viața cea veșnică” (Ioan 4, 14).
Cuvintele rostite de Iisus i-au atras atenția femeii, care străbătea zilnic distanța de 12 km din Sihar în Sihem pentru a asigura familiei necesarul de apă.
De aceea, deși mirată că Mântuitorul nu avea găleată pentru a scoate apă, ea îi cere să-i dea să bea „ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot” (Ioan 4, 15).
Într-un ținut în care apa se găsea foarte greu și avea o mare valoare, Hristos vorbește despre apa cea vie, care poate astâmpăra setea pentru totdeauna, vrând să arate că, dincolo de necesitățile biologice, ceea ce ne împlinește, hrănindu-ne și adăpându-ne ființa, este prezența lui Dumnezeu.
Adevărata mâncare și băutură o găsim în întâlnirea cu Dumnezeu, care ne oferă drept hrană Trupul și Sângele Său, singurele alimente care pot transfigura ființa noastră și pot potoli setea și foamea de veșnicie: „Trupul Meu este adevărată mâncare și Sângele Meu adevărată băutură” (Ioan 6,55).
Prin aceste cuvinte Hristos subliniază faptul că omul are nevoie și de hrană spirituală deoarece este chemat la a se împărtăși de viața veșnică și de iubirea lui Dumnezeu în Împărăția Cerurilor, iar finalitatea acestei căutări este, după cum spunea Sfântul Serafim de Sarov, dobândirea Duhului Sfânt.
Doar această întâlnire te poate face să nu mai însetezi niciodată deoarece te umple de Hristos, care devine viața vieții omului. De altfel, textul Evangheliei confirmă aceasta, atunci când ucenicii se întorc din cetate și Îl cheamă la masă pe Hristos, El le răspunde că „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o știți…mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis pe Mine și să să săvârșesc lucrul Lui” (Ioan 4, 32-34) prin aceasta arătând că, dacă Apa cea Vie potolește setea de veșnicie, foamea este stăpânită de împlinirea voii lui Dumnezeu, revelându-ne înțelesul unei existențe în comuniune cu Dumnezeu și arătându-ne că în viață devenim ceea ce mâncăm, oameni duhovnicești sau oameni trupești.
Dialogul cu Hristos la fântâna lui Iacov a produs o transformare radicală în sufletul femeii care, recunoscând că Hristos este mai mare decât patriarhul Iacov și că este proroc, s-a făcut vas ales, purtător de Apă Vie, mărturisind locuitorilor din Sihar dumnezeirea Iudeului peregrin și adăpându-i nu cu apă din fântână, pentru că-și uitase găleata în Sihem, ci cu apa cunoștinței pe care o dobândise din adevăratul izvor al harului – „Mesia care se cheamă Hristos” (Ioan 4, 25), conform doxologia.ro.
