Calendar ortodox joi, 5 august 2021. Un mare sfânt din România este cinstit astăzi. Este păzitorul românilor aflați în străinătate, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț
Calendar ortodox de joi, 5 august 2021 îl cinstește pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, fiind vorba de o sărbătoare cu cruce neagră în calendar. Biserica Ortodoxă Română spune despre acesta că este un mare sfânt, adevăratul păzitor al celor aflați în străinătate și departe de casă.
Cine a fost Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț s-a născut pe 23 iulie 1913, în comuna Horodiștea, din fostul județ Dorohoi, din Moldova. Încă din primele luni de viață, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț a fost sortit necazurilor. Mama sa a murit când avea doar șase luni și a rămas în grija bunicii. La doi ani de la nefericitul eveniment, își pierde și tatăl în război și este crescut de rudele apropiate. A fost un copil conștiincios, căruia i-a plăcut școală, el devenind la liceu cel mai bun elev din instituție.
Rudele care l-au crescut și-au dorit să urmeze Facultatea de Teologie, însă chemarea lui a fost alta: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!”. După ce a cerut binecuvântarea duhovnicului său, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț și-a luat cărțile sfinte, crucea și o icoană și a intrat la Mănăstirea Neamț. Toată viața sa a fost dedicată credinței și faptelor bune, scrie creștinortodox.ro.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să-l treacă în rândul sfinților în iunie 1992 și a decis ziua de prăznuire pe 5 august, ziua când a murit.
Calendar ortodox joi, 5 august 2021. Un mare sfânt din România este cinstit astăzi. Este păzitorul românilor aflați în străinătate, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț
Rugăciune pentru Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț
„Sfinților Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, cu grăbire alergăm către voi, care v-ați nevoit întru monahicescul cin și care în țară străină și depărtată v-ați desăvârșit alergarea cea către Hristos, luați aminte la rugăciunile noastre, ale păcătoșilor care întru depărtată străinătate viețuim. Sfinților Părinți, care de multe și bogate roade ale Duhului v-ați învrednicit, în aceste locuri îndepărtate, fie-vă milă de sărăcia noastră sufletească și ne fiți lumină, călăuze, sfat și întărire înaintea potrivnicilor văzuți și nevăzuți.
Când puterile noastre slăbesc din pricina multelor noastre neputințe, ca niște prieteni ai slăbănogului, ridicați-ne pe targa rugăciunilor voastre înaintea Milostivului Doctor al sufletelor și trupurilor noastre. Când inimile noastre sunt copleșite de viforul ispitelor, rugați-L pe Hristos să ne scoată cu mână tare și braț înalt din apele furtunilor sufletești, ca oarecând pe Petru, verhovnicul apostolilor. Când inimile noastre sunt cuprinse de grijile lumești, aduceți-ne aminte că Zaheu vameșul de toată agonisirea cea nedreaptă s-a lepădat ca să-L câștige pe Hristos.
Când trufia cea fariseică ne primejduiește viețile, cu glasul prorocesc care strigă în pustia sufletelor noastre să ne aduceți întru pocăință. Cei care ați hrănit sufletește pe cei flămânzi de pâinea cerească, luați aminte la sărăcia noastră duhovnicească și nu ne lăsați părăsiți de harul povățuirii și al îmbărbătării fraților noștri. Ci cuvânt bun ne insuflați și firimituri duhovnicești de la praznicul vostru cel din ceruri ne împărtășiți, ca să dăruim cele pe care nu le avem și să dobândim cele la care râvnim. Amin”, spune rugăciunea.
Calendar ortodox joi, 5 august 2021. Un mare sfânt din România este cinstit astăzi. Este păzitorul românilor aflați în străinătate, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț
Citește mai jos și o rugăciune pentru toți cei aflați în străinătate.
Rugăciune pentru cei aflați în străinătate
„Sfinților Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, rugați-vă pentru noi în vremea încercărilor noastre, ca slaba noastră convorbire cu Dumnezeu și casnicii Lui să nu treacă fără de folos din cauza netrebniciei noastre. În privegherile noastre fiți alături de noi, ca starea noastră înaintea Domnului să nu ne fie spre păcat din pricina împrăștierii minții, ci să fie spre mântuire și întărire. Iar la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, cutremur și frică de Domnul ne insuflați nouă și fiți împreună-slujitori cu noi, ca să aducem jertfa cea nesângeroasă spre iertarea păcatelor și viața cea de veci.
Înaintea icoanei voastre făcătoare de minuni din Mănăstirea Ikast, ocrotită de voi, cerem rugăciunile voastre, ale celor care bine v-ați nevoit ca să ne luminați întunericul necunoștinței, să ne răcoriți arșița patimilor, să ne domoliți mișcările inimilor și să ne scoateți din cursele vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Sfinților Cuvioși, care bine v-ați nevoit, cu toată osârdia ne rugăm vouă să dobândim duh de smerenie și de umilită pocăință și de ascultare curată – întru care este cea mai grabnică mântuire –, ca să ne izbăvim de mulțimea amăgirilor acestui veac viclean. Întru aceste zile, care „rele sunt”, fiți alături de veghea noastră, ca să trecem fără de sminteală întunecimea acestor de pe urmă vremuri. Rugați-vă pentru noi ca, în ceasul Judecății de Apoi, să fim întru cele de-a dreapta Nemitarnicului Judecător. Iar dacă voia Bunului Dumnezeu este ca noi să viețuim în cele de pe urmă și înfricoșate vremi ale istoriei neamului omenesc, rugați-vă Mântuitorului Hristos să ne rânduiască scăpare din toată vrăjmășia lui antihrist și sfârșit bun și mântuitor ca, împreună cu Maica Domnului și cu toți sfinții, să dăm slavă de-a pururi Preamilostivului Dumnezeu. Amin”, spune această rugăciune.
Calendar ortodox joi, 5 august 2021. Un mare sfânt din România este cinstit astăzi. Este păzitorul românilor aflați în străinătate, Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț