Calendar Ortodox. Sărbătoare în Ajunul Crăciunului! Cui trebuie să îi spunem La mulți ani pe 24 decembrie. Mulți români își sărăbătoresc onomastica în această zi dinaintea Crăciunului. Nu uitați să transmiteți un mesaj de La mulți ani în Ajunul Crăciunului.
Calendarul ortodox o prăznuiește pe data de 24 decembrie pe Sfânta Mucenița Eugenia. Aceasta s-a născut la Roma, însă încă din copilărie l-a urmat pe tatăl ei, Filip, la Alexandria, unde acesta fusese trimis de către împăratul Commodus (180-192) în funcția de guvernator al Egiptului.
Sfânta Muceniță Eugenia este prăznuită de calendarul ortodox pe 24 decembrie
Eugenia a crescut și a devenit foarte frumoasă, dar li foarte înțeleaptă. După ce a citit epistolele Sf. Apostol Pavel, Eugenia a fost atât de impresionată încât a început să-și dorească din tot sufletul să devină și ea creștină, însă tatăl ei i-a interzis cu desăvârșire.
Văzând aceste lucruri, Eugenia a plecat de acasă folosindu-se de straie bărbătești. Aceasta nu a plecat singură, ci cu doi slujitori, Protus și Hyacinthus. A fost botezată de către Helenus, episcopul de atunci al cetății antice Heliopolis.
Eugenia a fost arsă și aruncată pe fundul unui rău, dar a supraviețuit
Episcopul Helenus a trimis-o la o mănăstire, unde și-a păstrat straiele bărbătești, ascunzând faptul că era femeie și fiind cunoscută drept călugărul Eugen. Mai târziu, ea a devenit chiar stareț al acelei mănăstiri.
După ce ea devenise stareț, prin rugăciunile și îngrijirile ei a vindecat o femeie bolnavă. După însănătoșire, acea femeie i-a făcut avansuri sexuale, neștiind că starețul Eugen nu era bărbat. Fiind respinsă, femeia l-a acuzat în mod public de adulter.
Tribunalul care trebuia să judece cauza era prezidat chiar de guvernatorul Egiptului: Filip, tatăl Eugeniei. Eugenia s-a dezvinovățit, dezvăluind faptul că era femeie, iar tribunalul a achitat-o de toate acuzațiile aduse împotriva ei. Mai târziu, Eugenia l-a convertit la creștinism și pe Filip, tatăl ei, dar li pe mama ei și odată cu aceștia mulți apropiați a convertit la creștinism.
Eugenia a ajuns din nou la Roma, unde autoritățile au arestat-o împreună cu toți creștinii din preajma sa. Sfinții Mucenici Protus și Hyacinthus au fost decapitați la 11 septembrie 262. Sf. Eugenia a fost aruncată în râul Tibru, cu o piatră legată de gât, a fost arsă pe ug și aruncată într-o groaă, unde a rămas timp de 10 zile.
Din toate acestea, Eugenia a ieșit nevătămată! Mântuitorul Însuși i-a apărut și a anunțat-o că va intra în Împărăția Cerurilor chiar în ziua Nașterii lui Hristos. Așa s-a și întâmplat, Sf. Eugenia fiind decapitată cu sabia, la 25 decembrie 262.