O postare realizată pe pagina de Instagram a lui Călin Donca subliniază că acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
Mesajul a fost transmis prin intermediul firmei de avocați SINESCU & NAZAT – Societate civilă profesională de avocați.
Călin Donca le-a transmis un mesaj urmăritorilor săi
„Precizări privind situația juridică actuală a lui Călin Donca. Pentru corecta informară a publicului în legătură cu situația juridică în care se află Călin Donca facem următoarele precizări: Călin Donca este arestat preventiv într-o cauză penală, aflată într-o etapă incipientă a urmării penale care presupune strângerea de probe în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele. Arestarea preventivă reprezintă doar o măsură preventivă care se poate dispune temporar din rațiuni procedurale, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care Călin Donca beneficiază până la soluționarea definitivă a cauzei penale.
La acest moment preocesual nu se poate stabili nevinovăția lui Călin Donca, care înțelege să uzeze de toate componentele dreptului la apărare, fiind primul interesat să contribuie la aflarea adevărului în cauză. De asemenea, facem apel la corecta înțelegere a faptului că procesul penal nu se poate desfășura în mass-media. Călin Donca are încredere toatală în justiție și împreună cu apărătorii săi face toate eforturile pentru a-și dovedi nevinovăția cât mai curând posibil”, este scris în postarea respectivă.
Milionarul Călin Donca, din Brașov, este cunoscut pentru afacerile în domeniul energiei, dar și în agricultură. Acestea i-au adus venituri foarte mari, fiind în top 500 cei mai bogați români.
Afaceristul se află în top 500 cei mai bogați români
Totuși, acesta a ajuns pe mâna procurorilor, care îl acuză de evaziune fiscală și constituirea unui grup infracțional organizat. Partenera lui, Orianda Donca, nu a fost propusă spre arestare pentru că trebuie să aibă grijă de cei cinci copii ai cuplului.
Împreună cu apropiaţii lui ar fi inițiat un proiect în domeniul monedelor virtuale, creând propria monedă și au efectuat operațiuni de manipulare a pieței de capital, prin diseminarea în spațiul public a unor informații nereale potrivit cărora suma investită în această monedă virtuală poate genera câștiguri de 100 de ori mai mari, inducând în eroare investitorii.
Amintim că afaceristul participat la Chefi la cuțite și alte emisiuni mondene. Acesta are o vilă impresionantă în Brașov și mașini care valorează două milioane de euro.