UPDATE: Călin Georgescu a făcut mai multe precizări în contestaţia depusă la Curtea Constituţională, după respingerea candidaturii sale la Biroului Electoral Central.

Potrivit acestuia, BEC nu doar că nu şi-a îndeplinit singura atribuţie în materie, dar şi-a substituit competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale de a examina şi a verifica îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi de fond pentru candidatura la funcţia de preşedinte.

„Dimpotrivă, în întreg cuprinsul deciziei contestate, BEC a analizat doar condiţii de fond suplimentare, decurgând indirect din alte prevederi constituţionale decât cele la care legea însăşi face trimitere şi care au fost decelate, pe cale de interpretare, în juridisprudenţa CCR”, a afirmat Georgescu.

Acesta a mai aratătat că Hotărârea din decembrie 2024 se referă la cu totul alte aspecte, precum manipularea votului alegătorilor, prin utilizarea netransparentă a tehnologiilor digitale şi a inteligenţei artificiale şi finanţarea din fonduri nedeclarate a campaniei, inclusiv online.

„Dacă am accepta că o hotărâre a CCR privind anularea alegerilor în cadrul unui proced electoral, cauzată de fapte atribuite, fie direct sau indirect, unuia dintre candidaţi, ar constitui fine de neprimire pentru înregistrarea de către BEC a oricărei candidaturi a respectivului cetăţean român sau motiv de anulare de către CCR a deciziei BEC de înregistrate a candidaturii sale, aceasta ar însemna, de facto, suprimarea perpetuă a dreptului constituţional de a fi ales, în ciuda îndeplinirii tuturor condiţiilor de formă şi de fond prevăzute de lege, adică a însuşi actului normativ care reglementează alegerea preşedintelui României”, este scris în contestaţie.

Potrivit acestuia, considerentele Hotărârii 2/05.10.2024 a CCR privind candidatura Dianei Şoşoacă nu se pot aplica în cazul candidaturii lui, în cadrul unui nou proces electoral, cel privind alegerea preşedintelui României din anul 2025, cu atât mai mult cu cât BEC nu a produs nicio dovadă că situaţia de fapt imputată lui, în cadrul procesului electoral din 2025, ar fi fost similară celei a Dianei Şoşoacă, în cadrul procesului verbal din 2024, în contextul în care Hotărârea 32/06.12.2024 nu numai că nu face referiri la fapte sau declaraţii ale lui Călin Georgescu din care ar rezulta nerespectarea Constituţiei şi a democraţiei, dar nici măcar nu îl nominalizează.

Judecătorii CCR au primit contestația depusă de Călin Georgescu

UPDATE: Judecătorii CCR au primit contestația depusă de Călin Georgescu și au convocat ședința pentru ziua de marți, 11 martie, de la ora 11:00.

Președintele AUR, George Simion, a confirmat că la CCR a fost depusă o contestație formulată de candidatul independent.

Candidatura acestuia a fost respinsă duminică seara, printr-o decizie controversată luată de Biroul Electoral Central.

„Nu putea să facă o analiză pe fond (…) s-a comis un nou abuz (…) nu avem mare speranță că va face dreptate CCR. Noi îl susținem în continuare pe Călin Georgescu”, a explicat George Simion.

Știrea inițială: Potrivit declarațiilor făcute de liderul AUR, Călin Georgescu are dreptul legal de a contesta această decizie și că toate cerințele pentru dosarul de candidatură au fost îndeplinite. Totodată, liderul AUR a subliniat că, deși nu are mari speranțe privind un rezultat favorabil la CCR, Georgescu va folosi toate căile legale disponibile.

George Simion își menține sprijinul pentru candidatura lui Georgescu

AUR își menține sprijinul pentru candidatura acestuia și așteaptă o decizie finală. George Simion a evitat să ofere detalii despre un posibil alt candidat din partea suveraniștilor, precizând că orice anunț în acest sens va fi făcut de Călin Georgescu la momentul potrivit. Declarațiile sale au fost făcute după o întâlnire privată cu Anamaria Pot, președinta POT, și cu Georgescu, care cu o zi înainte fusese împiedicat să își continue demersul electoral de către BEC.

Invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu de către Biroul Electoral Central a avut loc duminică, 9 martie, și a generat tensiuni în fața sediului BEC, unde simpatizanții săi au avut confruntări cu jandarmii.

„În contextul forțării de către manifestanți a cordonului de jandarmi și a dispozitivului de panouri metalice, un jandarm a fost lovit cu un obiect contondent în casca de protecție, fiind în afara oricărui pericol, iar în acest moment aflându-se în deplasare către o unitate spitalicească pentru o evaluare de specialitate”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei.

Alegerile prezidențiale din România sunt programate pentru 4 mai (primul tur) și 18 mai (turul al doilea). Situația candidaturii lui Călin Georgescu rămâne incertă până la decizia Curții Constituționale.

george simion calin georgescu
SURSA FOTO: Facebook, George Simion

Georgescu s-a întâlnit cu liderii AUR și POT, George Simion și Ana Maria Gavrilă

Luni, Călin Georgescu s-a întâlnit cu liderii AUR și POT, George Simion și Ana Maria Gavrilă, după ce candidatura sa la alegerile prezidențiale din mai a fost respinsă de Biroul Electoral Central (BEC).

Cei trei au ales să transmită împreună un mesaj video. Ulterior, George Simion a postat înregistrarea pe rețelele de socializare, însoțită de un apel la calm.

 „Știm ce avem de făcut, urmați indicațiile organizatorice, cu calm și pașnic”, a scris acesta pe Facebook.

Călin Georgescu a mulțumit poporului român pentru sprijinul acordat, subliniind însă că este important ca totul să se desfășoare în liniște, pace și înțelegere a realității, fără a se recurge la violență, cum s-a întâmplat în seara precedentă.