Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat poziția de favorit după primul tur al alegerilor prezidențiale și urma să se confrunte cu Elena Lasconi în turul 2. Totuși, Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, într-o răsturnare de situație, anularea scrutinului.
Călin Georgescu iese la rampă
În acest context, candidatul independent a ieșit la rampă și a reacționat după ce CCR a impus reluarea de la zero a procesului electoral. Acesta a reamintit că ne aflăm în postul Crăciunului, iar statul român „a luat democrația și a călcat-o în picioare”,
De asemenea, el a subliniat faptul că decizia reprezintă mai mult decât o controversă juridică și este „o lovitură de stat oficializată”.
Potrivit acestuia, statul de drept este „în comă indusă”, iar „justiția subordonată ordinelor politice și-a pierdut practic esența”.
„Dragii mei suntem în postul Crăciunului. În această zi statul român a luat democrația și a călcat-o în picioare. Decizia CCR reprezintă mai mult decât o controversă juridică. Ea este practic o lovitură de stat oficializată. Statul de drept este în comă indusă, iar justiția subordonată ordinelor politice și-a pierdut practic esența, nu mai este justiție”, a explicat Georgescu.
Democrația nu este negociabilă
Totodată, acesta a punctat și faptul că democrația nu este negociabilă, iar puterea „poporului este fundamentul statului democratic”.
Candidatul independent a explicat apoi că „a fi suveran înseamnă să respecți opțiunea celuilalt”. Totuși, „sistemul corupt din România și-a arătat adevărata față”, spune el.
„Într-o astfel de stare nu mai vorbim de dreptate, vorbim despre un simulacru care trădează principiile democrației. Democrația nu este negociabilă. Puterea poporului este fundamentul statului democratic, a fi suveran înseamnă să respecți opțiunea celuilalt, să prețuiești votul universal. Împreună cu poporul român am făcut ce am promis, istorie.
Poporul român își cere istorie, votul e simbolul democrației, uniți în jurul adevărului suntem mai puternici ca niciodată. E momentul să arătăm că suntem popor curajos care știe că destinul e în mâinile noastre. Democrația noastră este atacată. Vedem în jurul nostru șefi de partide care tremură de frică, sunt speriați că pierd puterea, că ies la iveală dosarele care îi vor expune, că vor deveni la nesemnificativul din care au fost ridicați.
În această zi sistemul corupt din România și-a arătat adevărata față, a făcut pact cu diavolul. Eu Călin Georgescu am un singur pact, cu poporul român și cu Dumnezeu. Prin votul nostru din turul 1 am deconspirat sistemul corupt și mafiot, ne-am găsit forța ca popor. Astăzi suntem mai conștienți ca niciodată ca puterea care stă în fiecare dintre noi. Poporul român nu cedează. Cu adevăr și pace în inimă ne vom construi în inimă destinul.
Fiți credincioși și curajoși, continuați să acționați într-o Românie condusă de popor. Astăzi este doar începutul unei noi pagini din istoria acestei țări. O pagină scrisă de oameni demni, frumoși, curajoși. Biruința este a lui Dumnezeu, noi suntem doar mijloacele prin care se împlinește voința sa”, a completat Georgescu.
Decizia celor 9 judecători ai CCR va fi contestată
Ulterior, într-o declarație realizată pentru Realitatea PLUS, Georgescu a explicat că decizia celor 9 judecători ai CCR va fi contestată, deoarece 9 oameni nu pot decide soarta a 19 milioane de oameni.
Candidatul independent a amintit de faptul că istoria nu poate fi ștearsă, iar toată presa internațională este informată.
El a subliniat și că a vorbit cu cineva în SUA, fără a menționa vreun nume. Cu privire la acuzațiile adusa la adresa lui, el a declarat că nu există niciun stat în spatele lui, cu excepția poporului român.
„Indiferent ce vor face, nu mă vor putea opri, nu vor putea opri poporul român! E imposibil așa ceva! Toată lumea vede ce se întâmplă. Am făcut deja istorie, nu mai pot șterge istoria. Pot șterge orice, dar nu istoria. Toată presa internațională este informată, se știe despre ce este vorba. Am vorbit cu cineva în America. Prefer să nu menționez numele, cert e că lucrurile nu pot rămâne așa, aceste aspecte.
Și declarația de la Cotroceni de neimaginat, deja nu mai contează nimic decât puterea lor. (…) Nu știu, pentru că nu există nimeni, niciun stat în spatele meu. E doar poporul român. Nu există nimic, confirm, în sensul celor discutate și expuse prin CSAT. Cum că eu aș avea relații cu alte state. Este exact ce am spus, oamenii sunt liberi să facă ce doresc (n.red. voluntarii). Din punct de vedere la mandatarul meu financiar, bugetul meu a fost zero.
Ei se tem de poporul român. Se tem că își pot pierde toate pozițiile, că pot ieși dosare la lumină. Se tem evident că toate aceste lucruri vor fi deconspirate. Mi-au făcut o invitație, pe data de 5, a fost acceptată de TVR, pentru a fi împreună cei doi candidați rămași în cursă. Ulterior, vă amintiți și dumneavoastră că doamna Lasconi a spus că refuză, pentru că eu nu respect democrația, ceva de genul.
A doua oară am făcut o altă invitație, am propus TVR să invite un număr larg de jurnaliști din toată presa existentă, au acceptat acest lucru. Doamna Lasconi a spus mai apoi că nu are ore în agendă, a rămas așa. Noi practic miercuri am avut această confirmare. Joi, peste noapte, au venit cu această chestiune și a fost doar dânsa invitată.
Oricum n-ar fi fost acceptată, dânsa a dorit să fie singură. Voi continua, nimeni nu mă poate opri. Cine se luptă pentru neamul său și Dumnezeu nu poate fi învins. Vom vedea acest lucru. Trebuie să avem răbdare”, a completat Georgescu.
A făcut o paralelă între el și Donald Trump
Călin Georgescu a anunțat că nu se teme că va fi arestat și nici nu vrea să fugă din țară. Mai mult, el este convins că „poporul român va învinge”. Acesta a făcut și o paralelă între el și Donald Trump, președintele SUA fiind de asemenea acuzat de legături cu Rusia.
„Minciuna se grăbește, adevărul așteaptă, are răbdare. Avocații au luat în calcul acest aspect (n.red. să atacăm desecretizat CSAT). La capitolul de Tik Tok, așa îmi amintesc, eu eram undeva pe locul 4 sau 5. Nu are nicio legătură, toate sunt scoase din context. Dacă spun că e apă e vin, cam asta e toată ideea. Nu vor putea rămâne lucrurile sub forma aceasta, noi luptăm pentru adevăr.
Vom merge la Înalta Curte, acțiunile sunt în curs, cunoaștem poziția curții, dacă 9 oameni decid peste 19 milioane, toate astea nu mai contează. În afară de faptul că a fost luată decizia că totul e în ordine și acum decid că se anulează”, a explicat Georgescu.
Fortăreața lui Soros din România a căzut
Spre finalul mesajului, candidatul independent a transmis un mesaj puternic și a spus că „fortăreața lui Soros din România a căzut”.
„Dacă ei nu-și fac treaba. Toate sunt invenții, nu există așa ceva, dacă mă uit astăzi la declarația lui Macron referitoare la doamna Lasconi, indirect, lucrurile pot fi altfel interpretate. Eu am refuzat chiar și o lansare de carte pentru a nu afecta sub nicio formă un gând curat și clar.
Nu avem ce să mai comentăm, lucrurile sunt clare și limpede ca ziua. Fortăreața lui Soros din România a căzut. Ce se întâmplă inclusiv în Franța. Valul este deja plecat, nu mai poate să fie oprit, oriunde, peste tot, în toată lumea. Vă mulțumesc pentru timpul acordat”, a concluzionat Georgescu.