Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l poate bloca: Acceptarea e singura cale!

Călin Georgescu

SURSĂ FOTO: captura YouTube

Călin Georgescu a reacționat la deciziile CSAT și CCR referitoare la alegerile recente, acuzând instituțiile statului de ignorarea voinței exprimată de poporul român. El a făcut apel la acceptarea rezultatului electoral, subliniind necesitatea respectării acestuia.

Călin Georgescu, reacție după deciziile CSAT și CCR

Călin Georgescu neagă că rezultatul alegerilor s-ar datora TikTok sau altor actori, și nu poporului român.

„În aceste zile se încearcă, în cea mai stridentă formă, eliminarea capacității poporului român de a gândi și de a alege conform propriilor principii morale, creștine și democratice. Oamenii au dreptul de-a alege, oamenii au puterea de-a alege, oamenii sunt tot ce contează, poporul român este singurul care contează!

Se încearcă alocarea unui rezultat real al unui vot oricărei instituții, inclusiv TikTok, dar nimeni din mass media și politicienii actuali nu alocă credibilitatea reală și asumată poporului român. Nicio entitate, fie că vorbim de una comercială sau statală, nu este și nu ar trebui să fie mai presus de poporul nostru.

Românii și România sunt singurii care au decis și nimic nu este mai presus de credința și dorința noastră”, a transmis acesta într-un comunicat de presă.

Candidatul independent la alegerile prezidențiale a afirmat că „negarea de care instituțiile dau dovadă cu privire la decizia poporului român este o formă a instituțiilor de protecție, dar este doar una de moment. Acceptarea este singura cale necesară pentru pace și stabilitate”.

„Instituțiile statului creează din echilibru o instabilitate și din pace creează furie. Nu putem permite ca poporul nostru să fie veșnic aservit manipulărilor unor instituții care conduc poporul, dar care în fapt, la rândul lor, nu sunt conduse de popor!

Realitatea în care ne aflăm spune însă contrariul a tot ceea ce speră ei că mai pot induce acestui popor flămând de propria libertate și putere decizională”, a mai precizat acesta.

Călin Georgescu a îndemnat mass-media să creadă numai ce spun oamenii.

„Dragă mass media credeți doar ce spun oamenii. Drag popor credeți doar în voi și calea spre lumină este în fața voastră! Vă mulțumesc!”, a conchis el.

Ce a deciz azi Consiliul Suprem de Apărare a Țării

Amintim că joi, 28 noiembrie, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocat de urgență la Palatul Cotroceni, în contextul unor grave suspiciuni legate de influențarea procesului electoral prin atacuri cibernetice.

Reuniunea, condusă de președintele Klaus Iohannis, a avut ca scop evaluarea riscurilor la adresa securității naționale, generate de acțiuni ale unor actori statali și non-statali. Potrivit concluziilor prezentate, aceste acțiuni au vizat nu doar destabilizarea coeziunii sociale, dar și manipularea algoritmică pe platformele digitale, având un impact direct asupra integrității procesului electoral.

Pe 28 noiembrie 2024, la Palatul Cotroceni, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-a întrunit sub conducerea președintelui Klaus Iohannis. Întâlnirea a avut loc în contextul unor suspiciuni privind posibile ingerințe externe în alegerile prezidențiale recente.

Deși atribuțiile CSAT nu includ organizarea alegerilor, analiza riscurilor care amenință securitatea națională a fost considerată esențială în contextul actual. Reprezentanți ai instituțiilor responsabile cu apărarea, ordinea publică și securitatea națională au prezentat rapoarte referitoare la atacurile cibernetice asupra infrastructurilor IT&C ce susțin procesul electoral.

Conform informațiilor discutate, au fost identificate acțiuni derulate de actori statali și non-statali, având ca scop influențarea rezultatelor votului.

Un raport îngrijorător a relevat că România, alături de alte state de pe flancul estic al NATO, a fost supusă unor atacuri coordonate, în principal din partea Federației Ruse. Scopul acestor acțiuni a fost destabilizarea coeziunii sociale și manipularea agendei publice. Mai multe puteți citi aici.