Curea de Apel București a publicat motivarea deciziei în cazul lui Călin Georgescu

Curtea de Apel București a publicat motivarea deciziei prin care a respins cererea formulată de Călin Georgescu. Acesta solicitase anularea a trei decizii ale Biroului Electoral Central (BEC) și obligația Guvernului de a relua turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Instanța a subliniat că decizia BEC nr. 230D/06.12.2024, una dintre cele contestate, a fost emisă în conformitate cu dispozițiile legale, chiar dacă motivarea hotărârii Curții Constituționale nu fusese încă redactată.

Instanța a precizat că, potrivit legii, caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale se aplică soluției cuprinse în dispozitivul acesteia, iar considerentele reprezintă doar motivele care justifică decizia luată. Astfel, emiterea deciziei BEC înainte de publicarea motivării Curții Constituționale nu influențează legalitatea actului administrativ.

Printre altele, Curtea de Apel București a considerat că cererea de emitere a unui nou calendar electoral din partea Guvernului este neîntemeiată.

„Curtea Constituțională a dispus anularea procesului electoral și stabilirea unui nou calendar. Guvernul nu putea emite o hotărâre de organizare a turului al doilea de scrutin, întrucât procesul electoral fusese anulat în integralitate”, se arată în motivarea instanței.

În plus, „Potrivit art. 17 alin. (3) din Legea nr. 370/2004, deciziile adoptate de Biroul Electoral Central se aduc la cunoștința publică prin afișarea pe pagina proprie de internet. […] Publicarea în Monitorul Oficial nu era necesară, aceste decizii adresându-se unor destinatari strict determinați.”

Așadar, nepublicarea deciziilor BEC în Monitorul Oficial nu afectează legalitatea acestora.

Puteți analiza chiar aici întreaga motivare de 26 de pagini redactată de Curtea de Apel București.

Calin Georgescu
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Mesajul transmis de avocata lui Georgescu

„Motivarea este, de fapt, pe o pagină. În realitate, ceea ce s-a susținut, adică ce am spus noi, ce excepții au ridicat pârâții, după cum observați ceea ce vă tot spuneam, toți cei părâți, serviciile, statul major, ministerul apărării, toți, președintele, au venit și au ridicat doar excepții. Excepția lipsei calității procesuale și tot așa.

Niciunul dintre ei nu a formulat apărări pe fond, veți observa din hotărâre. Niciunul dintre ei nu a spus că notele respective au în spate probleme sau că ar avea o relevanță pentru anulare.

Toți au spus că ei nu au o calitate procesuală, iar judecătorul spune același lucru”, a declarat avocata Ingrid Mocanu pentru Realitatea Plus.

Hotărârea CCR nu fusese publicată în momentul adoptării deciziei BEC 230

Avocata a mai precizat că nu există hotărârea 32 a acestei instituții, iar acest lucru este un ghinion. De asemenea, a precizat că, deși s-a criticat faptul că hotărârea Curții Constituționale nu fusese publicată la momentul adoptării deciziei BEC 230, instanța a considerat că nu are relevanță, în ciuda faptului că legea prevede că hotărârile Curții Constituționale produc efecte doar de la data publicării în Monitorul Oficial.

„Nu există hotărârea 32 a Curții Constituționale și asta este ghinion. Mai mult decât atât, împrejurarea că noi am criticat faptul că hotărârea Curții Constituționale nu era publicată în momentul la care s-a adoptat decizia BEC 230, instanța spune, da, dar ce contează că scrie în lege că hotărârile Curții Constituționale produc efectele de la data publicării în manitorul oficial?

Nu prezintă nicio relevanță, că oricum au publicat-o după aceea. Adică nu prezintă relevanță că un act administrativ a fost emis cu încălcarea dispozițiilor constituționale și legale”, a afirmat avocata.

Ingrid Mocanu a subliniat că, din păcate, se afirmă că deciziile BEC pot fi adoptate atunci când există ceva ce trebuie pus în aplicare.

Cu toate acestea, spune ea, legea este foarte clară, iar judecătorul a subliniat că, deși legea nu conferă BEC vreo atribuție în acest sens și nici Curții Constituționale (CCR) nu-i este atribuită o astfel de competență, atunci când Biroul Electoral Central dorește să aplice o măsură, el poate proceda astfel, indiferent de context.

„Asta este. Și aici am avut ghinion. Mai mult decât atât, ni se mai spune că deciziile BEC pot fi date când au ceva de pus în aplicare. Deși legea, spune clar: judecătorul, deși legea nu prevede o atribuție a BEC în acest sens, nu prevede nici pentru Curtea Constituțională o atribuție în acest sens, atunci când vrea Birou Electoral Central să facă ceva, să pună în aplicare ceva, orice, și de aceasta dată iată, a pus în aplicare o hotărâre a Constituționale, poate să facă orice.

Deci, practic, în această hotărâre ni se spune că oricine poate să facă orice în această țară. Asta este rezumatul unei hotărâri într-adevăr de 26 de pagini în care motivarea este efectiv pe jumătate de pagină”, a conchis avocata.