Călin Georgescu, interviu pentru Mario Nawfal, după deschiderea dosarului penal
Călin Georgescu a acordat primul său interviu public după deschiderea dosarului penal de către Parchetul General. Interviul a fost realizat de Mario Nawfal, un celebru influencer politic american, cunoscut pentru apropierea sa de personalități ca Elon Musk și membri ai echipei lui Donald Trump.
Într-o postare pe rețelele sociale, Nawfal a declarat: „Am terminat un interviu cu Călin Georgescu – prima sa declarație publică după arestarea sa șocantă și nedreaptă. Acest om ar trebui să conducă țara, dar a fost redus la tăcere de un sistem care pare hotărât să zdrobească democrația, în loc să o susțină.
Ceea ce s-a întâmplat ieri nu a fost doar un atac asupra unei persoane, ci asupra voinței poporului, justiției și temeliilor viitorului României. Lupta pentru adevăr este mai urgentă ca niciodată.”
Detalii din culisele reținerii de miercuri, 26 februarie
Georgescu a povestit despre momentul în care a fost reținut: „Chiar discutam cu dumneavoastră în timp ce am fost la doctor pentru niște probleme la genunchi. Totul era liniștit. Am plecat de la clinica de recuperare după 20-30 de minute, eram în trafic pentru următoarea întâlnire. Apropo, eram chiar în drum spre semnarea dosarului pentru candidatură la alegerile prezidențiale.”
„În următoarele 5 minute, polițiștii și procurorii m-au înconjurat, au oprit mașina, au verificat șoferul și apoi au venit la mine. Mi-au spus că au un ordin judecătoresc prin care sunt reținut și trebuie să îi însoțesc”, a precizat Călin Georgescu.
Deși surprins de situație, Georgescu nu s-a lăsat impresionat, spune el:
„Le-am răspuns că este o execuție, ei au spus «da», moment în care le-am spus că nu răspund la nimic înainte să mă consult cu avocatul. Am vorbit cu avocatul meu, mi-a spus să merg cu ei și că va veni imediat și el.”
Fostul candidat a adăugat că a fost dus la Parchet, unde a petrecut aproape 5-6 ore.
„Când am ajuns acolo, erau mulți jurnaliști și câțiva români. Când eram în birou, se auzea mulțimea – probabil sute de oameni care veniseră imediat la Parchet”, a adăugat acesta.
VIDEO complet al interviului poate fi vizionat aici.
🚨🇷🇴 INTERVIEW: RIGHTFUL* PRESIDENT SPEAKS OUT AS ROMANIA’S DEMOCRACY HANGS IN THE BALANCE
Romania’s Călin Georgescu stunned the establishment with a Trump-style upset.
The deep state panicked — And they erased the election overnight.
Now, authorities are trying to block him… https://t.co/QcHbqcDIiV pic.twitter.com/EpiPwK2idH
— Mario Nawfal (@MarioNawfal) February 19, 2025
🚨🇷🇴 BREAKING EXCLUSIVE: CALIN GEORGESCU SPEAKS AFTER ARREST
Just finished an urgent interview with Călin—his first public statement since his shocking and unjust arrest.
This is a man who should be leading his country, yet instead, he’s been silenced by a system that seems… https://t.co/dkciJHVHZs pic.twitter.com/rOafZQSNNM
— Mario Nawfal (@MarioNawfal) February 27, 2025